„Guvernul nu are niciun respect pentru angajații din sistemul public”
Dimensiune font:
Comentând măsurile fiscale anunţate de premierul Ciolacu, preşedintele excutiv al PMP, Petru Movilă, crede că ordonanța încalcă autonomia administrațiilor publice locale. „Din păcate, desi este nevoie de o reducere a cheltuielilor bugetare, ordonanța emisă de Guvernul Ciolacu în acest scop, nu îndeplinește condițiile de constituționalitate, chiar dacă CCR s-a pronunțat în acest sens. Mă refer la faptul că ordonanța încalcă autonomia administrațiilor publice locale, nu au fost consultate asociațiile municipiilor din România, a comunelor și nici Uniunea Națională a Consiliilor Județene. În condițiile în care foarte mulți angajați au susținut concursuri pe posturile care sunt desființate prin această ordonanță, vedem foarte clar că Guvernul nu are niciun respect pentru cetățeni, pentru români, pentru angajații din sistemul public”, spune Movilă.
Acesta este de acord că trebuie reduse cheltuielile, însă prin tăierea pensiilor speciale şi nu prin măsurile anunţate de Executiv. „Guvernul nu a eliminat pensile special în totalitate, nu a redus în nici un fel aparatul central al ministerelor, numărul mare de consilieri care există la cabinetul fiecărui demnitar. Cei care plătesc pentru confortul Guvernului sunt cei care lucrează la talpa administrației locale, cei care sunt în contact direct cu cetățeanul. Este o soluție proastă pe care Guvernul Ciolacu a asumat-o cu sustinerea PSD şi PNL confirmată, din păcate, și de Curtea Constituțională. Vom vedea în timp că nu se vor reduce în niciun fel cheltuielile bugetare, iar marea parte a bugetului va fi consumată, în continuare, pe cabinetele demnitarilor, pe un număr foarte mare de consilieri, consultanți, angajați, șoferi și pe diverse cheltuieli pentru luxul acestora, de la mașini noi, mobilier pana la telefoane scumpe”, crede Petru Movilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau