„Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart”
Dimensiune font:
* susține Valentin Ivancea, candidatul susținut de coaliția PSD-PNL în alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bacău
Alianța PSD-PNL a aprobat protocolul politic și lista candidaților comuni pentru Consiliul Local Bacău. Social-democrații și liberalii băcăuani vor merge împreună la alegerile locale pentru municipiul Bacău și-l vor susține pe Valentin Ivancea la funcția de primar al Bacăului.
Pentru postul de viceprimar, PSD îl va susține pe fostul prefect de Bacău – Lucian Bogdănel, iar liberalii pe actualul consilier local liberal Violeta Hazaparu. „Înainte de a fi de la PNL sau PSD, de a fi liberali sau social-democrați, suntem băcăuani şi avem responsabilitatea de a pune interesul băcăuanilor înainte de toate. Asta am făcut azi, aprobând – în forurile statutare ale organizațiilor municipale PSD şi PNL – protocolul politic dintre cele două partide şi lista de candidați comuni pentru Consiliul Local. Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart, dar cel mai mult contează că am pus Bacăul pe primul loc. Nu este o luptă de ideologii, este lupta pentruBacău, o luptă a unei alianțe ai cărei membri au avut maturitatea să treacă peste orgoliile politice şi să construiască soluția viabilă pentru Bacău. De aceea, împreună, suntem pentruBacău, nu anti-Bacău, aşa cum de 4 ani este administrația condusă de Viziteu. Suntem o alianță a construcției, cu un candidat al Alianței PSD - PNL la Primărie şi cu doi viitori viceprimari, Violeta Hazaparu și Lucian Bogdănel, care să asigure o conducere echilibrată a Primăriei, eficientă în implementarea investițiilor şi orientată către cetățean, nu împotriva lui”, a transmis candidatul Valentin Ivancea. Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau