„Magie este atunci când poți să dăruiești lumii scântei de iubire”

 * dialog cu scriitoarea Mărioara Vișan, o poetă pentru care versurile sunt ,boabele de rouă din suflet”

- Poezie între Iași și Ivrea, cu rime migălite în două limbi-surori – româna și italiana. Când ați simțit fiorul acestei prime iubiri? Care a fost prima poezie scrisă de dvs? Dar prima creație publicată și unde?

- Am să încep prin a vă mărturisi că pentru mine, poezia nu este doar un fior. Face parte din existența mea, din copilăria mea, din tot ceea ce mă reprezintă. Pentru că sufletul meu este poezie. Prima poezie, cred că fiecare copil a făcut asta, am scris-o pentru mama mea. Despre când am publicat prima poezie, este mult de scris, așa că am să mă rezum doar la câteva cuvinte. Am publicat pentru prima dată, când mama mea a plecat într-o lume mai bună, unde ,,nu este nici întristare, nici suspin” și au fost un mănunchi de scrisori imaginare pe care i le-am dedicat. Aveam aproape 50 de ani. Cam târziu, nu?

- Scriitorului îi șade bine cu un condei iscusit, dar care fără inspirație nu este foarte util. De unde vă găsiți sursele? Ce vă inspiră?

- Nu caut resursele pentru ,,boabele de rouă din suflet” cum le spun eu poeziilor mele.

Inspirația este parte din viața de zi cu zi, poate fi un tablou, un sentiment de tristețe sau de euforie, poate fi o floare sau chiar o expresia a cuiva care îmi place cum sună. Poate fi un instrument muzical, o carte citită, un fulg sau o raza de soare. Când deschid ochii dimineața sau merg la culcare seara, totul în jurul meu este poezie. Un lucru însă trebuie să vă mărturisesc: scriu mult noaptea. Când simți universul mai aproape, vibrația energiei e mai puternică, iar sufletul meu e mai liniștit.

- Sunteți membră a câtorva uniuni internaționale ale scriitorilor. Cum susțin aceste structuri creatorii? Cum îi sprijină?

- Susținere e un cuvânt pretențios. Totuși se face publicitate, prezentări de carte, publicări în revistele pe care le realizează. Sigur, ar trebui mai mult, dar ținând cont că aceste societăți se autofinanțează, că nu primesc nici un sprijin de la autorități, e bine și așa.

- Cum este să fii poet între două tărâmuri: România-Italia? Cum reușiți să transmiteți emoția prin versul exprimat într-o altă limbă?

- Poezia, literatura, arta în general, sunt fără granițe. Dacă sufletul are de transmis din preaplinul amforei cu frumos, este capabil să se facă înțeles în orice limbă. Eu am avut norocul să întâlnesc un traducător de elită în persoana domnului Francesco Altieri, care a absolvit Universitatea de limbă și literatură română de la Torino și care a avut ca profesor pe marele Marian Mincu. De 7 ani, el mi-a tradus toate carțile. Să știți că italienii au primit bine poeziile mele.

 

- Ce este mai întâi? Emoția sau cuvântul? Stăpâniți o magie - cum faceți ca vibrația din sufletul dvs să ajungă la cititor?

- Emoția este Cuvânt și Cuvântul este emoție. Cel puțin în ce mă privește. Nu pot să nu îmi manifest emoția prin Cuvânt, să o împărtășesc cu cei dragi și să o dărui înapoi lumii. De aici poate și felul meu de a fi, extrovertit. Și da, să știți că este magie să poți să dăruiești lumii scântei de iubire.

- Ați legat oameni nu doar prin emoție și poezie, ci și prin tehnică, iar în 2021 ați adus în România prima expoziție Olivetti. La Iași. Despre ce a fost vorba și ce v-a determinat să faceți acest lucru?Cum s-a derulat acest important parteneriat?

- E o poveste lungă și emoționantă. Poate voi scrie despre această perioadă care mi-a marcat existența. Soțul meu, Franco Lodi, a fost unul din directorii Fabricii Olivetti de la Ivrea. Este atât de pătruns emoțional de modelul olivettian de viață încât a dorit să facă o expoziție la Iași, să aducă și pe meleagurile noastre ceva din cultura pe care o apreciază atât de mult. Am reușit să aducem la Ivrea cel mai bun fotograf din Iași, domnul Dușa Ozolin, la inițiativa doamnei Filomena Corbu, cea care a propus soțului meu acest proiect. S-au adus de la Ivrea mașini de scris, s-au realizat albume cu fotografii, panouri și în octombrie 2021, am avut o expoziție la Palatul Culturii din Iași, unde soțul meu a ținut și o interesantă prelegere despre ce înseamnă Olivetti ca performanță și cultură. A fost prima expoziție, privată, a mașinilor de scris și de calcul Olivetti din Iași, dar cred că și în România.

- Iași-Ivrea, o legătură nu doar geografică, ci și de suflet, de inimă. De viață. Ce ați adus de la Iași în Ivrea și ce ați preluat de acolo? Ce păstrați, oriunde ați fi în lume, din Iași? Ce rămâne în inima dvs din Ivrea?

- O să vă surprindă dacă o să vă mărturisesc faptul că de la Iași am dus la Ivrea, un con de brad, găsit pe mormântul mamei mele. Am dus o traistă primită în dar de la o colegă, o carte de poezie a lui Mihai Eminescu și tricolorul. Apoi acolo, la Ivrea, am întâlnit români care mi-au dăruit un costum popular pe care l-am expus mult ani în atelierul meu, am fost artizan. De la Ivrea am cu mine cel mai frumos dar divin, Franco. Mai am două mașini de scris Olivetti, și o portocală, din plastic, simbol al Carnavalului de la Ivrea. Port în suflet oamenii de acolo, români și italieni, o comunitate care se respectă și se ajută ori de câte ori este nevoie.

- Ce planuri aveți pentru acest an? Cum vedeți un Iași deschis multiculturalității?

- Anul acesta pregătesc un nou volum de poezie, câteva prezentări de carte, la Torino, Iași și poate la Roma. Iași, orașul nostru superb, este un epicentru al culturii în toate formele de manifestare. Sigur, s-ar putea face mai mult, o deschidere mai mare către activitățile multiculturale, întotdeauna este loc de mai bine, nu? Dar eu personal am participat la multe activități în care  poezia, muzica, pictura s-au exprimat în mai multe limbi, spre bucuria celor prezenți. Vă mulțumesc pentru acest interviu și pentru întrebările care au scos la suprafață o Mara pe care aproape o uitasem.

A consemnat Maura ANGHEL