„Sunt deputat, nu trebuie sa port masca”. „Mitraliera”, scandal cu Politia intr-o benzinarie din Bucuresti
Dimensiune font:
Deputatul PSD Catalin Radulescu, poreclit ”Mitraliera”, a fost amendat marti in Bucuresti de Politie pentru ca a refuzat sa poarte masca de protectie intr-o benzinarie.
Radulescu a declarat ca este demnitar, sustinand ca astfel este scutit de la purtarea mastii, si l-a jignit pe politistul care l-a amendat. El i-a fluturat apoi politistului in fata legitimatia de parlamentar.
Radulescu a fost amendat cu 1.000 de lei pentru ca nu a purtat masca si inca 500 de lei pentru ca l-a jignit pe politist.
„In data de 17.07.2020, politist din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Brigada Rutiera, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, a fost sesizat de catre un cetatean cu privire la faptul ca doua persoane, barbat si femeie, ce se aflau in interiorul unui spatiu comercial, nu poarta masca de protectie.
Politistul s-a deplasat la locatie si a solicitat celor doua persoane sa isi fixeze corespunzator masca. Femeia s-a conformat solicitarii, dar barbatul a refuzat. La momentul in care i s-a adus la cunostinta ca va fi sanctionat contraventional a adresat cuvinte si expresii jignitoare.
Barbatul a fost sanctionat contraventional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, precum si Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, anunta Politia Capitalei.
Un incident similar a fost provocat recent de alti doi deputati PSD, Adrian Solomon si Irinel Stativa, intr-o saormerie din Bucuresti. Si ei au refuzat sa poarte masca de protectie si i-au jignit pe politistii veniti la fata locului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau