„Viața este un miracol. Trebuie să învățăm să dăm un sens vieții, să ne bucurăm de acest miracol, să învățăm solidaritatea umană, omenia”

* dialog cu reputatul chirurg Eugen Târcoveanu, profesor universitar la UMF „Grigore T. Popa” și secretarul filialei Iași a Academiei de Științe Medicale 

- Sunteți un chirurg apreciat, cu o carte de vizită impresionantă. Care a fost momentul în cariera dvs. chirurgicală în care ați simțit că ați făcut cea mai mare diferență în viața unui pacient?

- În momentul în care mi-am operat tatăl, dar mai ales fiul. Am simțit  că trebuie să tratez bolnavul ca pe un membru de familie și asta m-a ajutat foarte mult. Cei mai buni prieteni ai mei, de-a lungul anilor, sunt bolnavii operați de mine. Fiecare din noi vom fi bolnavi și trebuie să ne gândim cum am vrea să fie doctorul care ne îngrijește. Am trecut prin această situație și am găsit colegi mai buni ca mine.

- Care este cel mai memorabil caz medical pe care l-ați tratat și care v-a pus la încercare abilitățile și sensibilitatea?

- În 1983, am operat în urgență o doamnă învățătoare de 33 ani, cu peritonită acută gravă prin ulcer peptic perforat jejunal (enterectomie). Din antecedente am aflat că ambii părinți erau decedați timpuriu prin tumori digestive cu evoluție particulară. După 48 ore post-operator au  reapărut durerile abdominale, starea de șoc, iar reintervenția a descoperit alt ulcer perforat situat la 2 cm deasupra anastomozei (apărut în cele 2 zile) pentru care se practică excizie și sutură. Evoluția postoperatorie a fost gravă, cu 3 hemoragii digestive (HDS) și  accidente subocluzive. După ameliorarea stării generale, explorările paraclinice au aratat: osteoporoză, o șa turcească mărită, tablou biologic de hiperparatiroidie. Cervicotomia exploratorie a evidențiat 3 tumori  paratiroidiane și gușă nodulară care se extirpă. Examenul histopatologic arată un adenom cu celule clare în toate fragmentele de paratiroidă. Revine după un an cu semne de ulcer duodenal criză. O arteriografie descoperă un nodul de 1 cm, situat la nivelul cozii pancreasului. Cu mare curaj, pentru acele vremuri, am practicat hemipancreatectomie stângă, cu conservarea splinei, iar examenul microscopic a găsit un gastrinom pancreatic (am studiat tumora prin microscopie electronică). În 1985 prezintă sindrom perforativ și melenă, la reintervenție se găsește alt ulcer perforat și hemoragic situat pe a 2-a porțiune a duodenului. Se practică sutura perforației, gastrectomie aproape totală de excludere, vagotomie tronculară. După o perioadă de doi ani revine cu o nouă HDS gravă, i-am donat sânge (aveam aceeași grupă) și am făcut rost cu greu (probleme la vamă) de ranitidină de la o prietenă din Italia și din nou am salvat-o. Bolnava era singură și îngrijea un pisic, fiind copleșită de boala posibil transmisă de la părinți. Cu intervențiile făcute depășise cu 10 ani vârsta lor. Am plecat în concediu, timp în care repetă HDS gravă și a fost internată în alt serviciu. Colegii m-au anunțat, am revenit dar se pierdu-se înainte ca eu să ajung, lăsându-mi o scrisoare prin care îmi mulțumea și mă ruga să am grijă de pisic. Am insistat s- se facă necropsia și am găsit un prolactinom hipofizar, hiperplazie de epifiză, timus, suprarenală, 3 ulcere gigante duodenale, penetrante în pancreasul restant, unde apăruse un gastrinom malign. Era vorba de o neoplazie endocrină multipl- pe care am bănuit-o de la început, dar nu am mai reușit să salvez bolnava. Am luat adresa din foaie, stătea în Tătărași la o casă pe pământ, am căutat pisicul, dar vecinii au spus că a dispărut. Am rămas cu gustul amar al înfrângerii, chiar dacă am riscat să o operez de 5 ori, senzație care m-a urmărit mult timp; am cercetat această patologie și am descoperit noi cazuri, de obicei foarte rare, care au beneficiat de descoperirile apărute și ajunse și la noi în perioada de libertate, după 1989.

- Cum v-a influențat practica chirurgicală viziunea asupra vieții și a umanității în general?

- De peste 50 ani observ și sunt impresionat de complexitatea ființei umane, cu structuri miraculoase care se repară singure, de funcțiile care se derulează cu o precizie matematică, de omul viu, în general. Această bijuterie dumnezeiască e așa de frumoasă și perfectă încât intervenția noastră, chiar chirurgicală de salvare, pare ca intervenția unui elefant într-un magazin cu cristale de Murano. Operația, o agresiune dirijată, controlată asupra organismului pentru a salva o viață, trebuie să fie blândă, anatomică, o operă de artă, care  conservă funcțiile, dar îndepărtează ce e rău. Trebuie să gândim tot timpul că „primum non nocere deinde curare”, principiul hipocratic vechi, dar foarte valabil și azi. Când știi cât de greu este să salvezi o viață nu poți înțelege războiul, agresiunea fizică a oamenilor, faptul că unii din noi ne facem rău singuri prin ce mâncăm, bem sau prin ce activități desfășurăm. Trebuie să respectăm, să admirăm și să iubim viața în toată splendoarea ei, nu numai viața omului ci și a animalelor, a plantelor, a tot ce este viu. Viața este un miracol. Trebuie să învățăm să dăm un sens vieții, să ne bucurăm de acest miracol, să știm să ne împrospătăm mereu  prin educație, să învățăm solidaritatea umană, omenia. Când vezi că așa un miracol (viața) este uneori atât de fragil și chiar diferit înțelegi că iubirea față de ființa umană ne deosebește de animale, care văd în ceva diferit ceva periculos; omul își dezvoltă umanitatea în alteritate.

- Care sunt principalele lecții pe care le-ați învățat din experiența dvs. ca chirurg, pe care le-ați aplicat și în alte domenii ale vieții?

- Trebuie să înveți tot timpul, nevoia de împrospătare este o nevoie umană. Cea mai bună metodă de învățare este să-i înveți pe alții, fapt ce te obligă să știi tot ce apare în domeniu tău și nu numai. Un profesor este împlinit atunci când discipolii îl depășesc și devin mentori pentru el. Eu cred că am ajuns la acest nivel deorece acum aflu tainele transplantului hepatic de la discipolul meu, prof Cristian Lupașcu, care m-a depășit chirurgical. Să nu crezi că deții adevărul absolut, pentru că acesta se schimbă permanent, mai ales în medicină. Cel mai mare pericol este rutina, care nu duce la progres. Trebuie să știi să comunici, să colaborezi în echipe multidisciplinare. Dacă în trecut se cerea chirurgului ochi de vultur, rezistență fizică de campion, inimă de femeie și mâini de pianist, astăzi se cer alte calități: empatie, colaborator multidisciplinar, super-comunicator, lider digital și comunitar, factor de decizie bazat pe date.

- Sunteți și publicist apreciat. Ce rol considerați că ar trebui să joace literatura în formarea unui medic, și cum vă reflectați propriile abilități literare în munca și învățăturile dvs.?

- Medicul trebuie să citească zilnic, nu numai cărți de specialitate, trebuie să se înconjoare de frumos (pictură, sculptură, în general arte vizuale), unde își găsește refugiu (scut cultural) atunci când obosește sau este trist. Eu nu sunt un publicist deosebit în afara profesiunii, dar în ultimii ani am avut șansa să mă ocup de reapariția revistei „Însemnări Ieșene”. Dacă îi spunem povestea, trebuie să începem cu „a fost odată” în anul 1936, când la Iași a luat ființă o revistă literară rămasă în memoria colectivă, ctitori fiind Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Grigore T. Popa (medic, cercetător, scriitor și om al cetății) și Mihai Codreanu. Și-a întrerupt apariția în 1940, după 96 de numere, revista fiind practic interzisă. A trecut prin alte încercări de reapariție  în anul 2004 și în 2005, pentru un timp foarte scurt și o renaștere în anul 2009, ca să reapară continuu din decembrie 2017. Eu consider revista un dar. Mi-a dat posibilitatea de a descoperi o altă lume minunată, aceea a scriitorilor, a artiștilor, a iubitorilor de frumos, care ne-au oferit cu generozitate creațiile lor. Revista nu ar fi  putut să apară fără suportul financiar al conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (rector prof.dr. Viorel Scripcariu-editor). O mențiune specială aș face pentru  doamna profesoară Maria Trandafir, care selectează materialul, îl corectează, îl direcționează spre rubricile aferente și care veghează cu strășnicie la conservarea limbii române literare. Aproape de aceasta se află Ana Parteni, iubitoare de frumos, foarte pricepută în tehnoredactare, responsabilă de selectarea fotografiilor, a picturilor și a imaginilor care dau culoare și farmec revistei. Coperta este realizată de Marius Atanasiu, iar tipărirea se face la Editura ,,Gr. T. Popa”, de către domnul Sorin Popescu. Trebuie să recunosc că această revistă m-a împlinit, oferindu-mi prilejul de a face și altceva, în afară de medicina care a fost și este pasiunea mea

- Cum ați reușit să echilibrați cariera de chirurg cu pasiunea pentru literatură și umanitate?

- Echilibrul între cariera de chirurg, pasiunea pentru literatură  și grija pentru oameni (umanitate) s-a săvârșit în timp. Dar aș începe răspunsul meu într-o  altă ordine. Înainte de a-mi alege profesia și specialitatea, am învățat să iubesc oamenii și asta se datorează educației pe care am primit-o în familie. Orientarea mea  spre medicină s-a produs sub îndrumarea unei doamne profesoare de biologie care mi-a insuflat ideea că această profesiune era singura care mi-ar fi permis să am grijă de oameni, din punctul de vedere al umanismului medicului. Am ales să urmez medicina, eram pasionat de anatomie unde am avut un profesor de excepție și așa am devenit chirurg. Chirurgia a devenit pasiunea mea.

Literatura și artele vizuale reprezintă un scut cultural, un adăpost în care se va refugia la nevoie medicul, uneori învins în lupta cu moartea. Medicina este eminamente o profesie umanistă, iar medicul trebuie sa fie un umanist prin definiție. Pasiunea mea pentru literatură vizează lectura cărților în care eroii principali sunt medici, dar se concretizează și în citirea unor volume - de poezie sau de proză - aparținând unor medici cunoscuți. L-aș numi, în primul rând pe academicianul Grigore T. Popa, profesor vestit, cercetător care trebuia să ia Nobelul, dar și scriitor obiectiv în prozele sale despre război și opiniile ca om al cetății; pe Vasile Voiculescu, mare poet, scriind despre sat (născut la Pârscov – Buzău, de unde provin), despre  necesitatea relației cu Dumnezeu,  despre dragoste și despre poezie; și să nu uităm neasemuitele sale sonete. Dintre contemporani, aș aminti poeziile umanistului George Popa (academician), considerat unul dintre cei mai buni eminescologi, Ion Hurjui (profesor de medicină internă) sau Emil Brumaru (medic generalist).  Am început să citesc de când eram elev, dar nu cât aș fi vrut, pentru că au urmat toate examenele cerute de cariera medicală. Dar am regăsit plăcerea pentru lectură; cititul cu pasiune a multor cărți a devenit o nececesitate.

- Ce sfat ați oferi tinerilor medici care doresc să urmeze o carieră în chirurgie, având în vedere experiența dvs. vastă și variată?

- Să fie atenți la relația dintre medic și pacient. Îmi amintesc o observație a unei bune prietene de familie: ,,Voi (adică noi, medicii), chiar dacă sunteți foarte buni, nu vedeți în pacient o ființă umană, ci doar un ,,caz”, interesant, greu sau simplu, dar un ,,caz”. Am reflectat asupra observației și mi-am dat seama de adevărul acesteia. Uităm, deseori, că omul care vine la spital își pune nădejdea în medic, pe care îl privește ca pe un salvator ce-i poate oferi o viață fără suferință. Acesta așteaptă de la doctor, nu neapărat compasiune, ci o vorbă bună, o încurajare, o adresare prietenoasă, care să-i arate că medicul lui este empatic și alături de el în suferință. Sigur că în vremurile actuale în care aparatura ultramodernă este la îndemâna medicilor școliți atât în țară, cât și în străinătate, asemenea procedee ar părea demodate, iar atitudinea plină de solicitudine a ,,salvatorilor” ar putea fi considerată învechită; dar acest mod de tratare a pacienților ar trebui să definească pe toți medicii, indiferent de generațiile cărora aparțin. Nu e vorba de eternul ,,conflict” dintre generații; e vorba de atenție, bunăvoință, îndemânare, pasiune și pregătire foarte bună puse în slujba celor suferinzi. Aceștia sunt medicii pe care orice bolnav și i-ar dori, care contribuie la procesul, câteodată lung, de vindecare. Să nu uităm că profesiunea noastră implică devotament, uneori, sacrificii, promptitudine, față de cei care ne încredințează viața. Și e minunat când citești recunoștința din ochii lor! MEDICINA ESTE VOCAȚIONALĂ. Chirurgia este o profesie fără program, cu multe sacrificii și nu o faci ca să câștigi bani. Banii alterează relația medic-pacient. Nicăieri în topul milionarilor nu există un medic. Medicii fac parte din clasa de mijloc; ei contribuie la progresul societății, sunt exemple de urmat și au cele mai mari satisfacții pe care le poate avea o ființă umană.

- Cum ați văzut evoluția practicii chirurgicale de-a lungul carierei și care credeți că sunt principalele provocări cu care se confruntă chirurgia în zilele noastre?

- Dacă ne referim  la progresele chirurgiei pe care le-am urmărit în ultimii 50 de ani, acestea sunt de neimaginat. Chirurgia, în timpul nostru a cunoscut o evoluție impresionantă datorită progreselor înregistrate în cercetarea fundamentală și în cea clinică, în anestezie, în mijloacele de explorare, în imunologie, genetică, farmacologie, în inteligența artificială. Au apărut metode sofisticate de investigație: endoscopia robotică, diagnosticul radio-imunochimic, molecular, folosirea izotopilor, ecografia endoluminală şi laparoscopică, IRM, PETCT, chirurgul devenind din ce în ce mai dependent de tehnică. A ști să interpretezi cifrele reci ale buletinului de analiză în raport cu datele examenului clinic, a considera bolnavul un om și nu un număr, a rezista tentației de a cădea în fetișismul analizelor reprezintă știința chirurgului; el va rămâne cel mai uman dintre medici. Chirurgul se diferențiază de alți terapeuți prin posibilitățile deosebite pe care le are în a interfera cu echilibrul biologic al bolnavului printr-o agresiune dirijată, intervenția chirurgicală. Urmărirea clinică zilnică a bolnavului, căutarea individualității sale, dar și a individualității bolii, trebuie să atârne cel puțin tot atât de greu în stabilirea indicației, ca și în executarea actului chirurgical. Progresele tehnice rapide, schimbarea structurii de morbiditate, necesitatea ameliorării continue a rezultatelor post-terapeutice, acumularea impresionantă de noi cunoștințe și experiențe au condus la adevărate revoluții în chirurgie: chirurgia minim invazivă, chirurgia robotică. Despre pătrunderea inteligenței artificiale în medicină și în chirurgie putem spune că a cucerit prezentul și va domina viitorul. Unele boli vor dispărea, vor apare altele noi. Deja se face un diagnostic genetic, prenatal. Se vor face corecții genetice, se vor opera cromozomi. Speranța de viață va crește la 100 ani, atât cât e scris în codul genetic al ființei umane. Se vor preveni, diagnostica precoce și vindeca tumorile maligne. Medicii implicați în cercetare, în IA sunt cei care deschid viitorul în cadrul unor echipe multidisciplinare. IA deja domină diagnosticul, va revoluționa tratamentul (realitate virtuală, chirurgie endoscopică, robotică etc.). Lucrul cel mai de preț al profesiunii noastre este umanismul și nu trebuie să se piardă.

„ Cea mai mare avere a Universității noastre este ALUMNI, absolvenții răspândiți în toată lumea, care sunt cei mai buni ambasadori ai României”

- Care este amintirea dvs. cea mai dragă din timpul petrecut ca profesor și mentor pentru viitoarele generații de medici? Cum ați reușit să inspirați și să formați generații de medici, transmițând nu doar cunoștințe medicale, ci și valori umane?

- Activitatea didactică a fost și mai este pentru mine o pasiune. Îmi plac tinerii cu spontaneitatea lor, cu inteligența, cu dorința de a reuși și practic m-au inspirat dintotdeauna. I-am regăsit ca practicieni în țară și mai ales în marile spitale europeene și m-am mândrit cu realizările lor. Un moment plăcut a fost la Timișoara în 2011 când am primit din partea lor titlul de Profesor Bologna (cel mai tare profesor); veneau la curs studenți de la alte facultăți „incognito” și dacă înțelegeau ceva, jurizarea mergea mai departe. Cea mai mare avere a Universității noastre este ALUMNI, absolvenții răspândiți în toată lumea, care sunt cei mai buni ambasadori ai României. La cursurile de revedere de peste ani particip, de regulă, și mă bucur de succesul lor professional și sunt mulțumit că munca mea a dat roade frumoase.

- Cum vedeți viitorul medicinei și cum ar trebui să se adapteze medicii la schimbările tehnologice și sociale în continuă evoluție?

- Din cele mai vechi timpuri medicina a urmat marile descoperiri ale științei. Ultimii 20 de ani au înregistrat  o creștere a interesului pentru inteligența artificială (IA) în domeniul medical – o adevărată revoluție, care a generat multe așteptări. Medicina modernă se confruntă cu provocarea achiziționării, analizei și stocării unor cantități mari de cunoștințe necesare pentru rezolvarea problemelor clinice complexe. Dezvoltarea IA medicale, legată de dezvoltarea programelor de IA, a fost destinată pentru a ajuta clinicianul în formularea unui diagnostic, luarea deciziilor terapeutice și predicția rezultatelor. Acestea sunt concepute pentru a sprijini munca oamenilor din asistența medicală în îndatoririle lor zilnice, ajutând la îndeplinirea sarcinilor care se bazează pe manipularea datelor și a cunoștințelor. În chirurgie, IA ajută mai ales pentru a spori, mai degrabă decât pentru suplini, elementul uman. IA se găsește în toate fazele intervenției chirurgicale, de la diagnosticul pre-operator, la evaluarea riscurilor intraoperatorii și la predicția complicațiilor post-operatorii și la aprecierea prognosticului pe termen lung. Revoluția cognitivă pe care o promite IA va putea suplea lipsa de medici cel puțin în domenii precum radiologia și anatomia patologică, dar nu va înlocui medicul mai ales în luarea deciziilor terapeutice. În ciuda a mai puțin de 10 ani de inovație, modelele IA pot ajunge la performanțele umane în unele etape  ale îngrijirii pacientului. Această explozie aduce cu sine numeroase provocări, variind de la dileme etice la probleme siguranță a prelucrări datelor, care vor necesita o analiză atentă și politici adecvate. Se crede azi că IA va putea înlocui medicul în viitorul apropiat, fapt iluzoriu și chiar de nedorit. În aceste condiții, unii se întreabă dacă mai este valabil jurământul lui Hipocrate. Eu cred ca acest cod etic al medicului care a condus medicina milenii este mai valabil azi ca oricând. Cel mai important lucru în practicarea medicinei este umanismul profund al profesiei noastre, este empatia transmisă omului bolnav pe care niciun calculator nu o poate genera. Și astăzi se constată prin înalta tehnologie, globalizare, depersonalizare a bolnavului că această putere miraculoasă a medicului de a mobiliza puterile vindecătoare ale pacientului, devenit adesea un număr, diminuează. Dacă pierdem acest dar divin, am pierdut totul. Pentru că „știința fără conștiință este ruina sufletului” (Science sans conscience n est pas que ruine de l ame”-Francois Rabelais). Iar în privința viitorului, așa cum a spus A. Lincoln, cel mai bun mod de a-l prezice este să-l creăm.

- Ce sfat ați oferi tinerilor chirurgi și viitorilor lideri medicali în ceea ce privește echilibrul între viața profesională și cea personală?

- Medicina este eminamente o profesie umanistă, iar medicul trebuie să fie un umanist prin definiție. Pasiunea pentru medicină trebuie să pornească de la empatie, de la nevoile simple ale individului, prin cunoașterea nevoilor omului simplu, care vine la medic cu speranța care i se citește în ochi, de la prima întâlnire cu cel care îi putea reda sănătatea. Noi spunem - și nu numai noi- că în chirurgie e nevoie de cunoștințe, îndemânare și talent, dar și de un real devotament și de empatie, sprijinul afectiv  acordat pacienților fiind o binefacere pentru aceștia. Totul este posibil dacă chirugul are o viață personală echilibrată, fără alte probleme care să paraziteze atenția și preocupările. Se spune că în spatele unui chirurg de succes stă o familie puternică.

- Care este lucrarea literară sau autorul care v-a influențat cel mai mult, atât personal, cât și profesional?

- Dintre cărțile celebre (în care eroii principali erau medici) aș aminti: ,,Mai presus de toate”, roman scris de E. Knight; ,,Sorel și fiul” al lui W. Deping; tulburătorul roman ,,Gran Canaria”, al cunoscutului scriitor A. J. Cronin;  ,,Doctor Jivago” , celebrul roman al lui B. Pasternak; și, bineînțeles, ,,Cartea de la San Michele” scrisă de Axel Munthe, pe care o consider emblematică, fiind carte mea preferată. Sigur că sunt și mulți scriitori români pe care îi citesc sau recitesc cu multă plăcere, chiar aviditate, aș putea spune. Cine n-a auzit de M. Eminescu, poet național și universal, de M. Sadoveanu, evocatorul istoriei Moldovei,  de Camil Petrescu, reprezentantul romanulu modern sau de Mircea Eliade, cunoscut în toată lumea, mai ales, prin: ,,Istoria credințelor și ideilor religioase”.

- În acest an, Academia de Științe Medicală este partenerul unei manifestări importante - Primăvara Dermatologica Ieșeană, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție. Ce a determinat acceptarea acestui parteneriat? Ce v-a atras la PDI?

- Primăvara Dermatologica Ieșeană, născută în 2012, a ajuns un eveniment științific național cu largă participare internațională (în acest an participă peste 20 profesori din marile centre medicale ale lumii), devenind un brand al Iașului universitar. Când vine primăvara, anotimpul renașterii, așteptăm acest eveniment științific care a promovat de la început principiul interdisciplinarității, reunind specialiști din diverse domenii medicale de la imunologie la chirurgie, din jurul dermatologiei, disciplină care a evoluat și a renăscut astăzi de la bolile „lipicioase” care inspirau frică  acum 267 ani când s-a înființat Clinica Dermatologică la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași la dermatologia modernă în care pielea, cel mai întins organ, este oglinda sanătății individuale și este privită și tratată ca atare. De la început, PDI a avut ca partener Societatea de Medici și Naturaliști, cea mai veche societate științifică medicală (1830) și, în ultimul timp, filiala Iași a Academiei de Științe Medicale deoarece este o manifestare de prestigiu, este interdisciplinară (dermato-cosmetologia, chirurgia dermatologică, dermatologia pediatrică, patologii sistemice) care reunește specialiști de marcă din toate centrele universitare din țară și din străinătate, pentru tematica generoasă abordată, pentru larga adresabilitate în rândul tinerilor (studenți, rezidenți, specialiști) care vor beneficia de cursuri, worhshopuri, conferințe și pentru că organizatorii prețuiesc Școala de Dermatologie din Iași, una din cele mai vechi din țară.  Pentru cinci zile, Iașul va deveni Capitala Dermatologiei și PDI va readuce acasă medici din toată lumea. 

A consemnat Maura ANGHEL