Accident la Huși. O O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat s-a răsturnat
Dimensiune font:
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi.
Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B2, pentru asigurarea măsurilor PSI.
‘În accident a fost implicat un autovehicul de mare tonaj, în interior aflându-se doar şoferul. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsită o autocisternă răsturnată în afara carosabilului, conducătorul auto fiind evacuat. Autocisterna era încărcată cu circa 21 tone de GPL”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
După recunoaştere, pompierii militari au constatat că nu sunt scurgeri de GPL sau motorină.
Conducătorul auto a fost evaluat, a primit primul ajutor calificat în ambulanţa SMURD, însă a refuzat transportul la spital.
”Pompierii au asigurat zona. În cursul acestei zile va sosi o altă autocisternă pentru a putea fi transvazat gazul petrolier lichefiat’, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
După transvazarea gazului, autocisterna răsturnată va fi repusă pe roţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau