Ambasadorul Tunisiei, vizită la Iaşi
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica a primit ieri vizita Excelenței Sale Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene în România. Acesta a fost recent desemnat ca ambasador și pentru Republica Moldova și se află la Iași pentru întâlniri oficiale cu autoritățile locale, cu reprezentanții universităților și ai Camerei de Comerț și Industrie Iași.
Discuția a vizat în special cooperarea în domeniul universitar și situația studenților tunisieni din Iași, în special de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, dar și oportunitățile de extindere a relațiilor și cu alte universități ieșene, primarul Mihai Chirica oferindu-se să faciliteze contacte cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și cu Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”.
De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre reluarea proiectului de înfrățire cu orașul Ariana din Nord-Estul Tunisiei, organizarea unor evenimente culturale la Iași dedicate aniversării a 60 de ani de relații diplomatice între cele două state, întărirea relațiilor economice și invitarea municipiului Iași la forumul economic care va fi organizat în Tunisia în luna mai.
Discuţiile au continuat la Prefectura Iaşi. Prefectul Bogdan Cojocaru a făcut referire la firmele cu capital tunisian. „La nivelul județului Iași avem înregistrate două firme cu capital tunisian. Am discutat cu doamna ambasador și despre cum putem impulsiona relațiile economice dintre firmele din județul nostru și parteneri din Republica Tunisiană, dar și despre dezvoltarea turismului și a colaborărilor din domeniul cultural, educațional. În acest an, la data de 16 decembrie, se împlinesc 60 de ani de relații diplomatice între România și Republica Tunisiană, cu această ocazie urmând a fi organizat un Forum Economic la care vor fi invitate și firme ieșene”, a spus prefectul judeţului Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau