Amendă record aplicată de Garda de Mediu Iaşi!
Dimensiune font:
Este vorba de o sancţiune de 50.000 de lei aplicată firmei care a realizat demolările în zona „Morii 1 Mai” * aceasta a fost sancţionată şi de Primăria Iaşi, care i-a aplicat trei amenzi în valoare de 2.500 lei fiecare * „Este amenda maximă pe care o putem aplica în astfel de situaţii. Cred că era mai ieftină apa necesară udării”, a spus primarul Iaşului
Luna trecută, Comisariatului Iaşi al Gărzii Naţionale de Mediu a derulat o serie de activităţi specifice, concretizate în 94 de controale. Dintre acestea, 65 au fost realizate în domeniul controlului poluării industriale, iar celelalte 29 controale în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. Controalele s-au concretizat cu 19 sancțiuni contravenționale principale, valoarea acestora ridicându-se la 79.000 lei „Am înregistrat şi un caz de poluăre accidentală. Episodul de poluare care a afectat factorul de mediu aer a fost generat de autoaprinderea deşeurilor din depozitul de deşeuri Ţuțora. Pentru poluarea aerului atmosferic cu fum rezultat din arderea cu flacără deschisă a deşeurilor, operatorul depozitului a fost sancționat contravențional cu amendă de 15.000 lei”, spun reprezentanţii Comisariatului Iaşi. Celelalte sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activități, nerespectarea obligaţiilor privind protecţia atmosferei, neluarea măsurilor de salubrizare, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate, arderea vegetației uscate şi a miriştilor fără acceptul autorității pentru protecția mediului.
Cu plasă şi apă ieşeau mai ieftin!
În această lună, însă, un caz aparte l-a constituit poluarea cu praf din
zona „Moara 1 Mai. Cetăţenii au reclamat faptul că demolarea imobilului care a găzduit una dintre cele mai vestite brutării din oraş a generat nori de praf. GNM-CJ Iaşi a realizat verificarea amplasamentului fostei mori precum şi verificarea documentelor relevante lucrărilor de demolare.
Cu prilejul verificărilor s-a constatat că lucrările de demolare sunt reglementate din punct de vedere a protecției mediului şi că actul de reglementare emis de Agenția pentru Protecția Mediului Iaşi prevede măsuri pentru prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător. „Una dintre aceste măsuri se referea la obligația acoperirii cu materiale speciale (plase de protecție) a clădirilor supuse demolării. Această obligație a revenit conform contractului de antrepriză, prestatorului serviciilor de demolare. Deoarece la data controlului s-a constatat că această obligație nu a fost îndeplinită, s-a aplicat acestuia sancțiune contravențională în conformitate cu legea privind calitatea aerului înconjurător, în valoare de 50.000 lei”, au mai precizat comisarii de mediu.
Ziua şi amenda
SC Stef Invest SRL, firma care a efectuat demolarea imobilelor, a fost sancționată şi de Primăria Iaşi, care i-a aplicat trei amenzi în valoare de 2.500 lei fiecare. Măsura a fost luată întrucât reprezentanții societății nu au luat măsuri eficiente de udare a deșeurilor rezultate din demolarea clădirii din acel loc, generând foarte mult praf, fapt ce a dus la indignarea cetățenilor ce tranzitau zona. „Este amenda maximă pe care o putem aplica în astfel de situaţii. Cred că era mai ieftină apa necesară udării”, a spus primarul Iaşului.
Moara de Foc 2 a fost vândut către Lidl pentru circa 4 milioane euro. Terenul de circa 12.000 mp a fost împărțit în două unități teritoriale de referință. Zona spațiului comercial va ocupa circa 9.500 mp și va fi construit un magazin cu o înălțime maximă de 10 metri, la un regim cu parter și un etaj. Restul suprafeței, spre calea ferată, va fi utilizată pentru ridicarea unei clădiri multifuncționale cu o înălțime maximă de 17 metri la un regim cu subsol, parter și 3 etaje. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau