Arteră rutieră abia asfaltată, spartă pentru înlocuirea unei conducte de apă. Aceasta a cedat în timpul asfaltării
Dimensiune font:
Calea Bârladului din Bacău, care a fost reasfaltată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană pentru realizarea pistelor de bicicletă, a fost spartă din nou.
Avariile la conducta de azbest, care nu a mai fost schimbată, au apărut când mașinile grele, compactoarele, au nivelat asfaltul.
Proiectul, pe fonduri europene, prevedea realizarea unui traseu de piste de biciclete pe direcția Est-Vest în municipiul Bacău, care să unească zona centrală a municipiului de cartierul Șerbănești și ieșirile din municipiu spre Roman și Vaslui, urmând traseul bulevardelor Unirii - Calea Romanului - Calea Bârladului.
Proiectul, pentru care finanțarea europeană a fost obținută din 2019, este întârziat și dacă nu va fi finalizat până la finalul acestui an se vor pierde sumele deja atrase, până la sfârșitul lui 2023.
În ultimile luni, această arteră importantă a fost complet decopertată și apoi, reasfaltată, indiferent de vremea de afară.
„Sunt avarii la apă pe toată lungimea străzii”
Deși primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR) a promis și schimbarea conductelor de apă, investiția nu s-a mai realizat.
„Sunt avarii la apă pe toată lungimea străzii, pentru că atunci când au trecut cu compactoarele, conducta de azbest a început să cedeze. Primarul i-a mințit pe cetățenii din Șerbănești, spunându-le că va schimba conducta înainte să asfalteze! Acum, băcăuanii vor rămâne fără apă și vor suporta alte săpături și ambuteiaje pentru că Viziteu a vrut să-și pună lucrările de mântuială în ziarul de campanie!”, a spus consilierul local Cristi Manolache, care a mers la fața locului.
În replică, primarul i-a răspuns pe Facebook: „Nu primăria, ci CRAB (n.red. Compania Regională de Apă Bacău) trebuia să înlocuiască conductele. Au avut banii din 2019, au primit aviz de la Primărie, dar nu au mișcat nimic”, i-a replicat primarul Viziteu.
„Se pare că memoria dumneavoastră este la fel de scurtă precum competența pe care o manifestați în primărie. Pe 26 octombrie 2023, la ora 18, v-ați dus pe Calea Bârladului, la nr 77A, cu directorul de la CRAB, și le-ați spus oamenilor că veți moderniza drumul în paralel cu schimbarea țevilor”, a reacționat consilierul local Manolache.
Proiectul „Coridor pentru deplasări nemotorizate: Centru – Șerbănești” a avut finanțare asigurată până la sfârșitul anului 2023, când exercițiul bugetar pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 s-a încheiat. Sumele neatrase au fost pierdute. Dealtfel, pentru întârzierea proiectelor de mobilitate urbană, cu finanțare europeană, Bacăul a pierdut 30 de milioane de euro, fonduri UE.
Până la ora actuală, ar fi trebuit construite pistele de bicicletă, plantați arbori pentru umbrirea traseelor pietonale, achiziționate rastele pentru biciclete și camere de supraveghere video pentru parcarea bicicletelor.
Conducta sparta Calea Barladului
De asemenea, pe marginea străzii ar fi trebuit să fie amplasați stâlpi cu panouri fotovoltaice, cu becuri LED, cu senzori de zgomot, umiditate, temperatură, presiune atmosferică, prize USB, mobilier urban modular, parcare de biciclete, cu sistem de identificare a utilizatorilor, ș.a. Nimic din toate acestea nu s-a realizat însă până acum.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau