Asociația ART-Meșteșugurile Prutului a fost acreditată la UNESCO
Dimensiune font:
Organizația este singurul ONG din România care a primit o astfel de acreditare * din asociație fac parte 54 de meșteri populari din zona Moldovei, dar și din alte bazine etnografice ale țării și din Republica Moldova
La Paris a avut loc ceremonia de acreditare a Asociației ART-Meșteșugurile Prutului, un organism care promovează și susține tradițiile românești.
Povestea a început în martie 2023, când, două cunoscute cercetătoare de la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași, dr. Ciubotariu Adina și Ioana Repciuc, ambele experte UNESCO acreditate, i-au propus președintei ONG-ului, Silvia Cozmâncă, să întocmească dosarul de acreditare a asociației la UNESCO. „Amândouă cunoșteau activitatea asociației noastre participând de multe ori la evenimentele la care eram organizatori sau parteneri, fiind mereu în contact cu meșterii populari din asociație. Am completat activitațile noastre cu alte proiecte și evenimente, din țară și străinătate la care asociația noastră a fost parte, și-așa am continuat să lucrăm împreună. În decembrie 2023 am primit un e-mail de la Comitetul Interguvernamental pentru Protejarea Patrimoniului Intangibil prin care mă anunțau că în a 18-a sesiune a Convenției, din Republica Botswana, din cele 73 ONG-uri care au depus dosar de acreditare, numai 57 de ONG-uri par să îndeplinească toate criteriile de acreditare prevăzute la punctul 91 din Directiva Operațională, iar Comitetul poate recomanda Adunării Generale să acrediteze aceste organizații să acționeze în calitate de consultanță în fața Comitetului. În anexa menționată, la punctul 4 era trecută asociația noastră”, a început Silvia Cozmâncă povestea care i-a deschis ușile UNESCO. Astfel, a ajuns, ca invitată, la Paris, la cea de a 10-a sesiune a Adunării Generale UNESCO. „Emoțiile, sentimentul de mândrie națională, cât și de apartenență la un organism internațional de talia UNESCO, nu știu dacă le pot descrie în cuvinte... Un lucru este cert și anume că această onorantă distincție – unică în România (deocamdată!!) - reprezintă un efort al unei echipe formată din meșterii populari din asociație – principalii actanți în conservarea, promovarea si transmiterea către generația următoare a meșteșugurilor tradiționale din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, și nu numai; tânăra echipă de etnografi si muzeografi de la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național Modova- Iași, care ne-a oferit de fiecare dată expertiză etnografică pentru autenticitatea lucrărilor prezentate în diferite Târguri si evenimente de profil”, a completat Silvia Cozmâncă. Lista partenerilor continuă cu Primăria și Palatul Copiilor, școli, grădinițe, instituții și agenții locale, ONG-uri locale și regionale.
Distincția este unică în România, ART-Meșteșugurile Prutului fiind primul ONG de promovare a tradițiilor, care a primit acreditare UNESCO. Din asociație fac parte 54 de meșteri populari din zona Moldovei, dar și din alte bazine etnografice ale țării și din Republica Moldova.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau