Ateneul din Iași redeschide Pârtia de Cultură
Dimensiune font:
Sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 11.00, Ateneul Național din Iași așteaptă publicul la cea de-a V-a ediție a campaniei Pârtia de Cultură, eveniment ce va avea loc la pârtia de schi din Copou și este organizat în colaborare cu instituții publice și parteneri privați din Iași.
Continuăm tradiția Pârtiei de Cultură prin intermediul căreia, Ateneul ieșean dorește să promoveze un stil de viață activ și conectarea la cultură în sânul naturii iar ieșenii pot participa la activități palpitante în aer liber. De acest eveniment se pot bucura de la mic la mare iar accesul este gratuit.
Am pregătit momente muzicale susținute de elevii Petran Music School, jocuri de badminton alături de Badminton Preventis Kids coordonat de Alina Popa, sesiuni de improvizație împreună cu Sorin Cimbru și Bianca Ioan, și observații astronomice alături de Clubul Lunaticilor din Iași.
„Pârtia de Cultură este un proiect prin care ne-am dorit responsabilizarea locuitorilor municipiului Iași în vederea ocrotirii și ecologizării zonelor de agrement din Iași. Inițial, campania a fost organizată pentru a curăța pârtia de schi, însă în prezent, acest eveniment se referă mai mult la culturalizare și interacțiune culturală. Vă așteptăm cu întreaga familie pentru a ne bucura împreună de mișcare, muzică și voie bună”, a afirmat Gheorghiță Rusu-Persic.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau