Banii pentru reparațiile la drumuri, blocați de prefectul de Botoșani

1drumuri

Dimensiune font:

| 24-05-2021 10:59

 
* Guvernul a alocat pentru drumurile judeţene şi comunale botoșănene 13,228 milioane de lei, însă banii sunt blocați - Hotărârea prin care au fost alocați fiind contestată de prefectul județului * cu toate acestea, Consiliul Județean asigură DJDP sumele necesare pentru efectuarea lucrărilor urgente la drumuri * magistrații Tribunalului Botoșani au apreciat, în primă instanță, drept just și legal modul în care CJ Botoșani a împărțit banii, dar prefectul a anunțat că atacă decizia la Curtea de Apel


Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, a finalizat achiziția publică privind acordul cadru de lucrări de întreținere curentă pe timp de vară pe drumurile judeţene cu îmbrăcăminţi asfaltice.
Acordul, care se va întinde pe o perioadă de doi ani, va permite încheierea unor contracte subsecvente între DJDP Botoșani și asocierea de firme Transasfalt Prod Botoșani și Autoprima Serv Constanța, în vederea intervenției pe drumurile județene care necesită reparații urgente și care nu sunt prinse în programele de modernizare. „Am primit garanția din partea conducerii Direcției Județene de Drumuri și Poduri că, în cel mai scurt timp, se va interveni pe drumurile care au nevoie de lucrări de întreținere. În acest an, pe lângă lucrările de modernizare ce sunt finanțate din fondurile europene (Axa rutieră strategică), cele naționale (PNDL II) și cele de la bugetul județean (Prăjeni - Plugari), vom asigura turnarea de covoare asfaltice pe patru sectoare de drumuri județene, care totalizează aproximativ 30 de kilometri. De asemenea, se va interveni cu plombări pe sectoarele de drum unde situația o impune”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
La rândul său, Dorin Birta, vicepreședintele CJ, care are în coordonare DJDP, susține că va solicita constructorilor să pună accent pe calitate, pentru că doar așa județul va avea parte de o rețea de drumuri bune. „Chiar dacă lucrăm cu un constructor nou, așteptările noastre sunt mari. Vrem să facă lucrări de calitate, pentru a avem cu toții de câștigat. Drumurile județene sunt prioritatea noastră și vrem să arătăm că se poate circula în condiții civilizate și în Botoșani”, a declarat Dorin Birta.
Potrivit programului de întreținere întocmit de DJDP, în acest an, se vor turna covoare asfaltice pe DJ 208C Mesteacăn – Vorona (5,3 kilometri), DJ 292 Vorniceni – Săveni (15,7 kilometri), DJ 298 Dumeni – Dragalina (5,2 kilometri) și DJ 208D Bucecea – limită cu județul Suceava (2 kilometri).
Guvernul României a alocat pentru drumurile judeţene şi comunale botoșănene doar 13,228 milioane de lei. Suma este cu 30% mai mică decât cea care a fost pusă inițial în dezbatere publică. 4,228 de milioane lei au fost repartizate unităților administrativ-teritoriale, iar nouă milioane lei DJDP. Chiar dacă aceste sume sunt blocate, Hotărârea prin care au fost alocate fiind contestată de prefectul județului, Consiliul Județean asigură DJDP sumele necesare pentru încheierea primului contract subsecvent din acordul cadru în vederea efectuării lucrărilor urgente la drumuri.
Reamintim că magistrații Tribunalului Botoșani au apreciat, în primă instanță, drept just și legal modul în care Consiliul Județean a împărțit banii, dar prefectul a anunțat că atacă decizia la Curtea de Apel Suceava. „Sperăm ca și acest proces să se finalizeze cât mai repede. Chiar dacă banii sunt foarte puțini, avem nevoie de ei pentru drumurile județului”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Nicolae DRUMEA 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Aeroportul Iași, blocat de 7 case din comuna Aroneanu
27/12/2024 22:44

  * „Aeroportul Iaşi are CAT 1 exclusiv din cauza existentei unor obstacole (7 case cu inăltime mai mare decat limita stabilită prin regimul de servituti aeronautice) aflate in comuna Aroneanu, s ...

Un şofer de 22 de ani a provocat un accident mortal, după ce s-a izbit de o maşină, lângă Târgu Frumos. Doi oameni şi-au pierdut viaţa
27/12/2024 19:58

Două persoane au murit după ce două maşini s-au ciocnit vineri in apropierea localităţii ieşene Targu Frumos. In accidentul petrecut pe DJ 280B, intre localităţile Targu Frumos şi Cucuteni, au fost i ...

Costumul popular – simbol al identității naționale, expus la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa
27/12/2024 12:10

Complexul Muzeal National „Moldova”, in parteneriat cu Centrul Cultural Ruginoasa, organizează la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, expozitia „Costumul Popular &ndash ...

O persoană a murit după ce a alunecat în timp ce vizita o cascadă din zona Cotârgași, din Suceava
27/12/2024 10:01

Turistul a alunecat si a căzut in timp ce vizita cascada din Muntii Stanisoarei. O persoană care a alunecat si a căzut in timp ce vizita o cascadă in zona Cotargasi, din Muntii Stanisoarei, a decedat, a an ...

 Posibilităţi infime de angajare pentru şomerii ieșeni
27/12/2024 09:59

Tabloul al locurilor de muncă disponibile in judeţ, transmis de AJOFM Iaşi, arată tot mai groaznic, posibilităţile de angajare a şomerilor fiind tot mai puţine. Doar 412 oportunităţi de angajare, fix ...

„Muzica luminează sufletele oamenilor, poate fi tămăduitoare”
27/12/2024 09:17

Muzica corală este o cale prin care sufletul isi descoperă ecoul, un spatiu sacru unde vocile se intalnesc pentru a crea armonia ce răscoleste si inaltă. În mijlocul acestei arte misterioase, dirijoru ...

Cuscrii s-au măcelărit la Horpaz
27/12/2024 09:07

 Imediat după pandemie, in vara lui 2020, fata lui Neculai I. s-a măritat cu băiatul lui Vasile P. Era deja gravidă, s-a mutat in casa socrilor, intr-o comună din sudul Iaşului. După ce a născut, f ...

Tractoristul comunei era, de fapt, cel mai mare traficant de droguri din judeţ!
27/12/2024 08:59

  Mircea a trecut apoi la punctul doi al planului menit să dejoace orice intenţie a celor de la DIICOT. Şi-a adus de la Iaşi autoturismul proprietate personală, model relativ nou, l-a parcat in drum, ...

Zeci de ieșeni care au exagerat cu mâncarea și băutura, spitalizați în prima zi de Crăciun!
27/12/2024 08:30

* in doar 24 de ore (de la ora 7 a primei zile de Crăciun, la ora 7 a zilei de 26 decembrie) la Unitatea Primiri Urgente Iasi au fost consultati 210 pacienti * dintre acestia, 25 au ajuns pe mainile medic ...

O familie de ieșeni a sfârșit într-un accident rutier. Mașina lor a explodat
26/12/2024 21:28

Tragedie in a doua zi de Crăciun pentru o familie din comuna Tibănesti, judetul Iasi. Constantin, Teodora si Sofia, fetita lor de patru ani, au murit pe loc intr-un accident cumplit care s-a petrecut la Foră ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei