Bărbat salvat de la Cabana Dochia de salvamontişti. A fost la un pas de moarte
Dimensiune font:
Salvamontiştii au reuşit să îl coboare de pe munte pe bărbatul căruia i s-a făcut rău la Cabana Dochia, din masivul Ceahlău. A fost, însă, o luptă contracronometru.
"Intervenţia din noaptea trecută a durat puţin peste şase ore. Şase ore grele în care trei echipe s-au coordonat perfect în condiţii meteo dure.
Victima suferise o criză acută în urma unei afecţiuni cronice de care suferea. Probabil că mulţi spun că nu ar fi trebuit să meargă pe munte şi poate că din punct de vedere medical au dreptate. Privit din alte perspective, pasiunea şi dragostea de munte este pentru unii mai presus de orice. În 2019 fusese la un pas de moarte în Rodna şi a fost nevoie de evacuarea cu ajutorul elicopterului. Acum nu s-a putut. Era târziu şi rafalele de vânt treceau de 80 Km/h.
Rar am văzut un om să-i fie atât de rău, să aibă asemenea dureri şi să vomite de atâtea zeci de ori. Supravieţuirea lui pe transport era pentru noi un mare semn de întrebare, dar la fel de incert era să aşteptăm până dimineaţă în speranţa că va rezista şi condiţiile de mediu vor permite aterizarea unui elicopter.
La ora 17, dupa ce s-a încercat cu puţinele mijloace tehnice şi cu medicaţia existentă în Baza Dochia ameliorarea simptomelor acute, am luat decizia evacuării printr-o operatiune terestră. Două echipe din Baza Durău, una din Dochia, trei autospeciale, oxigen, defibrilatoare, tehnică şi echipamente de conservare a temperaturii corpului, ore de luptă cu vântul, cu zăpada, cu gheaţa. În jurul orei 23 a fost predat unui echipaj SMURD în Staţiunea Durău", au transmis cei de la Salvamont Neamţ.
Peste 100 de persoane salvate de pe munte sâmbătă
Peste o sută de persoane au fost salvate de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore. Este vorba despre persoane care s-au accidentat sau s-au rătăcit pe traseele montane.
Cele mai multe intrevenții, 18, au avut salvamontiștii din Azuga, dar ocupați au fost și cei din Brașov și Sinaia, fiecare cu câte 10 misiuni. De asemenea, au mai fost intervenții ale Salvamont Alba, Lupeni, Predeal și Caraș-Severin.
30 de persoane au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru a fi transportate la spital.
De asemenea, s-au primit 47 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau