Băutura l-a scăpat pe un ieşean de munca în folosul comunităţii
Dimensiune font:
Neculai P. (62 de ani) din Târgu Frumos a fost prins beat la volan pe 4 octombrie 2015. S-a trezit cu permisul anulat şi, de ciudă, a început să tragă tot mai des la măsea. Abuzul i-a afectat, pas cu pas sănătatea. A făcut diabet zaharat, dar tot n-a renunţat la tărie. În decembrie 2019, când procurorii au trimis rechizitoriul în instanţă, Neculai avea deja Parkinson. Procesul s-a terminat în martie 2020, bărbatul fiind condamnat la un an, o lună şi 10 zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei şi un termen de supraveghere de doi ani. În acest răstimp, el fusese obligat să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, lucru ce nu s-a petrecut.
Chemat la raport de către cei de la Probaţiune, Neculai a venit cu un teanc de acte medicale. Asta pentru că nici sentinţa penală, diabetul şi Parkinsonul nu-l convinseseră să renunţe la păhărel. Aşa că s-a mai ales cu insuficienţă cardiacă, demenţă mixtă, iar la începutul lui 2021 a suferit un accident vascular cerebral. A fost momentul care l-a determinat să spună "stop" băuturii. Consilierii de la Probaţiune l-au trimis la judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale pentru a deschide acţiune în instanţă, cauza având ca obiect modificarea/încetarea obligaţiilor. Procesul s-a derulat la Judecătoria Hârlău. Chemat la bară, Neculai n-a trebuit să spună prea multe, aspectul său fizic vorbind de la sine. Actele medicale au fost şi ele elocvente, astfel încât, prin sentinţa dată zilele trecute, Neculai a scăpat de obligaţia de a mai presta munca neremunerată în folosul comunităţii. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau