Bebeluşul salvator

Dimensiune font:

| 20-07-2020 16:10

 

* un copil aflat pe lista de aşteptare a Spitalului Clinic „Dr.C.I.Parhon”, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică, a primit rinichii unui bebeluş * de şapte ani, mamă şi fiu au făcut naveta, de trei ori pe săptămână, între Bacău şi centrul de dializă de la Iaşi * la cele zece luni ale sale, îngeraşul salvator este cel mai tânăr donator, aflat în moarte cerebrală, din România

La 14 ani, Gabriel poate spune că este un om cu adevărat norocos. În doar câteva săptămâni el a trebuit să treacă de la examenul de admitere la liceu la un alt examen, unul medical, care avea să îi salveze viaţa după 7 ani de chinuri. Atunci când se aştepta mai puţin, adolescentul a primit doi rinichi de la un bebeluş aflat în moarte cerebrală.

Duminică, medicii de la Centrul Regional de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi şi cei de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” au făcut o minune. Ei au stat câteva ore în sala de operaţie pentru a face un transplant de la copil la copil, donatorul fiind un bebeluş de numai 10 luni, iar beneficiarul un adolescent de 14 ani. „Rinichii acestui bebeluş au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică. Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie. În contextul acestei boli renale şi cu alte afecţiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemaţi pentru evaluare imunologică a fost cel mai potrivit pentru a face această intervenţie. Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui”, ne-a spus Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon.

Mamă şi fiu, şapte ani de navetă între Bacău şi Iaşi

În urmă cu 7 ani Sorina Giosanu a fost cu fiul său Gabriel să îi facă analize medicale de rutină deoarece acesta se simţea cam slăbit. Din nefericire, rezultatul analizelor a arătat că are o anemie puternică iar investigaţiile făcute ulterior au arătat că are o boală renală polichistică. La 5 luni după ce a primit acest cumplit diagnostic, băiatul a trebuit să facă dializă, iar după un an şi jumătate, hemodializă. De atunci şi până acum câteva zile, Sorina şi fiul ei au făcut naveta de trei ori pe săptămână  între Bacău şi centrul de dializă de la Iaşi. „În zilele de marţi şi joi nu mergea la şcoală, se ducea la dializă. Recupera cât putea. A dat şi examenul de capacitate, a ţinut pasul cu ceilalţi cât s-a putut. A terminat acum clasa a VIII-a şi chiar vineri l-am înscris la liceu. A avut o perioadă în care nu a mers. L-au lăsat picioarele. Îl duceam în braţe peste tot, la baie, la ambulanţă, în sala de dializă. A fost operat în urmă cu mai mulţi ani, iar acum merge foarte bine. Merge cu bicicleta, dar vrea să fie şi el sănătos, să meargă normal, să meargă la şcoală”, a spus Sorina Giosanu.

Visul este pe cale să i se împlininească după o tragedie petrecută la Cluj. Părinţii unui copil de 10 luni aflat în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe, iar echipa chirurgicală de la Spitalul de Copii din Cluj coordonată de dr. Dan Pop a prelevat rinichii care, ulterior, au ajuns la Iaşi. Ei au fost transplantaţi la Spitalul Parhon, de o echipă de chirurgi condusă de medicii Cornel Moroşanu şi Adelina Miron. „Această intervenţie este o performanţă de excepţie, transplantul pediatric fiind o procedură destul de rară în România. Copilaşul este cel mai tânăr pacient, diagnosticat în moarte cerebrală, care a dat viaţă după propria moarte în România”, spun cei de la Agenţia Naţională de Transplant.

Pentru că donatorul era foarte mic intervenţia de transplant nu a fost lipsită de dificultăţi atât din punct de vedere al tehnicilor vasculare, cât şi a tehnicilor urologice. „Noi am transplantat ambii rinichi, cu tot ansamblul, la un singur copil. Astfel există posibilitatea ca aceşti doi rinichi să îi asigure funcţia renală. Intervenţia a durat 5 ore, nu a fost nicio problemă tehnică. E vorba doar de o complexitate mai mare şi o anumită delicateţe a gesturilor chirurgicale, pentru că structurile sunt foarte mici şi presupun o dificultate mai mare decât la un adult sau un la un copil mai mare”, a explicat dr Corneliu Moroşanu.

„Sunt necăjită pentru că cineva plânge după un copil”

Atât echipele medicale care au făcut posibil ca adolescentul să aibă o şansă mai bună de viaţă au ţinut să mulţumească familiei îngeraşului salvator. „Sunt bucuroasă pentru copilul meu, dar, în acelaşi timp, sunt necăjită pentru că cineva plânge după un copil. Le mulţumesc din suflet părinţilor! N-am cuvinte. Din suflet le mulţumesc pentru decizia luată. Sper ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un alt copil”, a spus Sorina Giosanu.

La Iaşi s-au mai făcut transplanturi de la copil la copil, dar niciodată de la copii care au o diferenţă atât de mare vârstă. „Au mai fost intervenţii de transplant de la donator copil la un alt copil aflat pe lista de aşteptare. Sunt trei intervenţii efectuate, aceasta fiind cea de-a patra la Spitalul Parhon. Sunt intervenţii dificile pentru că necesită încă o echipă de transplant lărgită, ajutorul colegilor de la terapie intensivă cu specializare pe pediatrie şi chirurgie pediatrică. Mulţumim colegilor din Cluj care au participat la recoltare şi care ne-au facilitat transportarea acestui rinichi. Nu în ultimul rând, şi cel mai important, este mulţumirea noastră şi profundă pentru familia care a făcut acest gest. Este un gest pe care nu-l putem compara cu niciun alt gest făcut pe lumea aceasta”, a spus dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon.

Mai mult, la cele zece luni ale sale, îngeraşul salvator este cel mai tânăr donator de până acum din România. „Donatorul de ieri, de la transplantul pe care l-am făcut, a fost cel mai mic donator în moarte cerebrală de la care s-au recoltat organe până acum în România. Un copil de 10 luni... Din acest motiv cred că ar trebui să fim recunoscători familiei care, trecând printr-o tragedie,  o nenorocire atât de mare, a avut puterea să accepte să doneze organele copilului decedat. Noi am mai transplantat copii la Spitalul Parhon, nu eate acesta primul caz. Am transplantat copii şi mai mici. Chiar şi de 4 ani”, a spus dr Moroşanu.

Suferinţa familiei lovită de o asemenea tragedie nu poate fi descrisă în cuvinte şi nu-i poţi găsi vreodată alinare. „Este o dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copilaş. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma infinita lor durere în speranţă pentru un alt copil. Când destinul loveşte pe neaşteptate cu o asemenea suferinţă, a dărui altor semeni o rază de speranţă devine un gest divin, un simbol al umanităţii în forma sa cea mai pură. Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa familiei acestui îngeraş şi îi mulţumim din suflet pentru puterea de a trece peste durerea lor infinită şi a oferi altor semeni o şansa la viaţă”, spun şi cei de la Agenţia Naţională de Transplant. Laura RADU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:12

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Aşa hoţ, greu de găsit: 29 pachete de bomboane. Nimic altceva
25/03/2025 08:28

 Agenţii de pază de la Carrefour Hala Centrală s-au frecat indelung la ochi. Nu le venea să creadă ce văd pe camerele de supraveghere. Era in seara de 12 noiembrie 2024, in jurul orei 17.00. Săndel ...

Tonetele de cartier, locul unde Iașul se vinde la bucată
25/03/2025 08:15

  Iasul nu e doar orasul marilor bulevarde, al cafenelelor cochete si al hipermarketurilor cu reclame luminoase. În umbra blocurilor, la parterul scărilor cu mozaic de ’84 si printre aleil ...

Ieșenii, cuprinși de efectul serialului „Adolescence”
25/03/2025 08:14

Într-o seară cu miros de ceai rece si oboseală acumulată, am apăsat play pe telecomandă fără mari asteptări. Un serial nou, recomandat de un prieten, dar cu un titlu care m-a lăsat in gardă &nda ...

Tradiții de Buna Vestire. Ziua când aflăm cum va fi vremea de Paște
25/03/2025 07:56

Buna Vestire (25 martie) este una dintre cele patru mari sărbători inchinate Maicii Domnului şi este marcată cu exact nouă luni inainte de Crăciun, momentul naşterii lui Isus. I se mai spune şi Blago ...

Un ieşean a fost ucis cu propria lopată
25/03/2025 07:23

 Ovidiu T. locuia, de mai mulţi ani, intr-o casă dărăpănată, la marginea municipiului Iaşi. Casă e cam mult spus, in realitate, o improvizaţie totală. Cartoane in loc de uşă, saci de plastic pe ...

Ieşeancă inculpată după ce a stâlcit în bătaie un fost culturist
25/03/2025 06:20

 Mariana D. e incă in libertate, dar şansele de a evita gratiile sunt minime. Pare incredibil, insă aşa au stabilit anchetatorii, asta a a recunoscut şi ea. Are 52 de ani, 1,64 m inălţime şi 49 kil ...

UMF a atras studenți din 85 de state ale lumii!
24/03/2025 20:22

* cei mai multi studenti internationali provin din Franta (1.107), Maroc (344), Republica Moldova (263), Israel (218), Grecia (206) si Tunisia (164) * interesul tinerilor din străinătate pentru a studia la UM ...

Tot mai puțini ieșeni își permit să cumpere o locuință
24/03/2025 19:10

* pe fondul cresterii din ce in ce mai rapide a preturilor, tot mai putini ieseni reusesc să devină proprietarii unei locuinte * in februarie, numărul celor deveniti proprietari a fost cu mult sub cifra inre ...

­­­­70% transport electric, până la finalul anului. Iașul așteaptă încă 25 de autobuze electrice și 18 tramvaie noi
24/03/2025 18:16

În ultimii ani, alături de Primăria Municipiului Iasi, Compania de Transport Public a transformat radical transportul din oras. A fost modernizată infrastructura, a crescut siguranta călătoriilor s ...

Tramvaiul, mutat pe strada Sfântul Lazăr
24/03/2025 18:15

Municipalitatea a pus pe hartie un proiect urias destinat nu doar imbunătătirii traficului in oras, ci si transformării „zonei zero” a capitalei Moldovei intr-un urias pietonal, in viitorul aprop ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei