Blănarii conduc topul comercianţilor veniţi la Sărbătorile Iaşului
Dimensiune font:
Din peste o sută avize eliberate de Primăria Iaşi, 69 au fost atribuite pentru vânzarea hainelor de piele şi din blană
Primăria Iaşi a făcut publică lista comercianţilor care participă în această perioadă la cea de-a XXXII–a ediție a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iașului. . Astfel, Târgul de Toamnă, organizat pe Bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt numără 37 de căsuţe unde se comercializează produse de artizanat şi hand-made. În schimb, Târgul de blănuri şi haine de piele, organizat pe esplanada Halei Centrale şi pe esplanada Costache Negri, adună 38, respectiv 31 de comercianţi. În fine, Sărbătoarea Vinului (Hala Centrală) şi Parcul de Distracții (Ștrandul Municipal) au determinat eliberarea a 11 avize pentru comercianții prezenți la aceste târguri.
Ediţia a XXXII-a a Sărbătorilor Iaşului are parte anul acesta de o alocare bugetară semnificativ redusă faţă de ediţia de anul trecut, când au fost alocaţi 1,2 milioane lei. Conform unui proiect de hotărâre votat la ultima ședință a Consiliului Local, bugetul alocat este de 150.000 lei. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau