Bursele pentru elevi, pe masa de lucru a aleşilor locali
Dimensiune font:
Municipalitatea ieșeană a stabilit modalitățile de acordare a burselor școlare. Subiectul a fost dezbătut și în zilele de 3 și 4 februarie de către primarul Mihai Chirica și directorii unităților de învățământ preuniversitar din Iași, iar un proiect de hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local de astăzi, 15 februarie. „În ședința din luna februarie vom propune Consiliului Local să validăm cuantumul minim al burselor școlare așa cum a fost trecut prin lege, dar încă nu este detaliat în normele de aplicare, la valoarea de 100 de lei. Vom merge pentru primul semestru cu o bursă minimă de 100 de lei pentru toți elevii, distribuind-o chiar dacă bugetul nu este încă aprobat. Conform bugetului anului trecut putem mobiliza o pătrime din sume, astfel încât să putem trece la plata efectivă a burselor școlare, începând cu luna martie, pentru semestrul I al anului școlar 2020 – 2021”, a anunțat primarul Mihai Chirica.
Proiectul de hotărâre prevede ca în anul școlar 2020 - 2021 cuantumul fiecărei burse de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat (de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social), cu frecvență, să fie de 100 de lei.
Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de studiu și de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație a unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integritatea efectuării de către elevi a activităților școlare. Criteriile minimale de acordare a burselor sunt nota 10 la purtare și prezența integrală la cursuri, cu excepția situațiilor motivate prin certificate medicale și alte scutiri. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau