Campanie de prevenire a furturilor în mijloacele de transport în comun
Dimensiune font:
„Fii atent la buzunare!” este îndemnul polițiștilor ieșeni, care au demarat, din nou, împreună cu Compania de Transport Public Iaşi campania cu același titlu pentru prevenirea faptelor antisociale comise împotriva utilizatorilor transportului în comun. Oamenii legii le recomandă călătorilor să își expună cât mai puțin lucrurile de valoare atunci când se află în locuri aglomerate sau în mijloacele de transport public, pentru a nu le oferi, astfel, o invitație directă infractorilor la furt. „Cum poți sprijini chiar și tu activitatea Poliției de reducere a numărului de hoți din mijloacele de transport public? Simplu: ai grijă ca niciun bun de al tău să nu fie la îndemâna infractorilor, atunci când călătorești cu tramvaiul ori autobuzul”, este sfaptul oferit de oamenilor legii ieşenilor care circulă cu autobuzul sau tramvaiul. „Compania noastră susține toate demersurile de acest gen și face apel la călători să acorde o atenție mai mare bunurilor personale, atunci când circulă cu autobuzul ori tramvaiul sau chiar când se află în stațiile de transport”, spune, la rândul său, Cristian Stoica, directorul CTP Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau