Ceremonie militară în Piaţa Independenţei
Dimensiune font:
* autoritățile locale, împreună cu Garnizoana Iași, au organizat o ceremonie menită a celebra tripla semnificaţie istorică a zilei de 9 mai * firesc, alocuţiunile celor care au luat cuvântul au făcut trimitere la războiul din Ucraina, care, în opinia lor, trebuie să se încheie imediat
În fiecare an, pe data de 9 mai, este celebrată pacea și unitatea în Europa, într-o zi cu o triplă semnificaţie istorică pentru ţara noastră: Ziua Independenţei, Ziua Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Pentru a marca aceste momente istorice, autoritățile locale, împreună cu Garnizoana Iași, au organizat o ceremonie militară în Piața Independenței din Iași. Având în vedere războiul din Ucraina, oficialitățile locale și administrative au punctat, în alocuțiuni, importanța reinstaurării păcii în Europa. „Pentru noi, românii, ziua de 9 mai înseamnă Independență, înseamnă Victorie, înseamnă Europa Unită! Să nu uităm niciodată că în urmă cu 145 de ani, după secole de oprimare, românii își afirmau dreptul de a exista ca națiune liberă pe harta Europei! De asemenea, tot pe 9 mai, dar în urmă cu 72 de ani, la cinci ani după capitularea Germaniei naziste, venea propunerea istorică a ministrului francez de externe Robert Schuman de a crea o comunitate a statelor europene, menită a elimina războiul prin instaurarea unei ere a bunăstării colective. Se deschidea astfel calea unei colaborări fructuoase între Franța și Germania – statele rivale de altădată - ce avea să devină baza pe care se va edifica Uniunea Europeană. Acum, când războiul din imediata apropiere a României cutremură din nou întreaga lume, trebuie mai mult ca oricând să ne gândim, și nu doar în ziua de 9 mai, la libertate, la pace, la unitate – valorile fundamentale ale unei civilizații autentice. Doresc românilor libertate, pentru că doar oamenii liberi își pot realiza visurile! Doresc românilor pace, pentru că doar în liniște sufletească putem să ne bucurăm de îmbrățișările celor dragi, putem să ne creștem copiii și nepoții și să-i înțelegem pe ceilalți, poate mai puțin norocoși decât noi. Doresc românilor unitate, pentru că doar împreună, în solidaritate, vom găsi puterea de a construi o Românie mai bună. O Românie modernă, civilizată, educată. O Românie europeană!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Fără conflicte armate
Şi prefectul Bogdan Cojocaru a ţinut să reamintească faptul că ziua de 9 mai are o importanță deosebită pentru poporul român. „9 mai este o zi cu semnificații multiple pentru noi, românii. În anul 1877 a fost proclamată Independența României. Mihai Kogălniceanu, ministru de Externe la cea dată, a spus: Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare. Suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă. În anul 1945 s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, o conflagrație care a lăsat urme adânci istoria multor popoare. În anul 1950 s-a făcut un prim pas în formarea Uniunii Europene, o comunitate de națiuni și popoare reunite în jurul unor valori comune. Ziua Europei reprezintă momentul în care ne regrupăm în jurul acestor valori politice, economice, culturale. Este o zi în care celebrăm pacea, unitatea și în care spunem un nu răspicat conflictelor armate de orice fel”, a declarat prefectul județului Iași.
De partea dreaptă a istoriei
La rândul său, Costel Alexe, şeful CJ Iaşi a afirmat că oamenii politici actuali trebuie să se ridice la înălţimea deciziilor luate de predecesorii lor.
„Marcăm prin ceremoniile organizate astăzi, Ziua Europei, ziua viitoarelor cualiții Unite în cel De-Al Doilea Război Mondial și Ziua Independenței de Stat a României, prilej cu care vă îndemn să privim la istoria noastră îndelungată, mai cu seamă la prezentul pe care îl avem în față. Înaintașii noștri ne-au lăsat moștenire o țară liberă și independentă. Este de datoria noastră să ne ridicăm la înălțimea deciziilor politice îndrăznețe pe care liderii noștri le-au luat acum 145 de ani. Vremurile actuale ne pun în fața unui context complicat, dar tragem nădejde că ne vom așeza de partea dreaptă a istoriei și a umanității așa cum am arătat noi, românii, în ultimele două luni în relați cu vecinii noștri”, a mai spus Costel Alexe, președintele CJ Iași. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau