Cinci ieşeni au pierdut lupta cu noul virus, în ultima zi
Dimensiune font:
Ieri, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 201 de noi cazuri, în condiţiile în care nu a mai fost depistat niciun focar de infecţie * dintr-un total de 104 decese la nivel naţional, cinci s-au înregistrat la Iaşi
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 9.692 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Este vorba de cu 201 cazuri în plus faţă de ziua precedentă, dintre care 110 cazuri s-au înregistrat în municipiul Iaşi. Cifra este de patru ori mai mare decât raportările de duminică, menţinând judeţul Iaşi pe un loc fruntaş la nivel naţional, după Bucureşti, Cluj şi Timiş. Menţioncăm că în urma celor peste 31.000 de teste efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS- CoV- 2 (COVID – 19).
Cinci decese la Iaşi
Din păcate, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional s-au înregistrat 104 decese. Cinci dintre acestea s-au înregistrat în rândul persoanelor confirmate pozitiv din Iaşi, numărul total de decese în judeţul nostru ajungând la 211. În schimb, dintre persoanele confirmate pozitiv, 3811 au fost externate (cu 42 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).
Nu mai sunt paturi libere la ATI
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 27 octombrie 2020, erau ocupate 479 de paturi, din care 46 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 46, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 4 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iaşi şi 15 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai este liber un pat ATI la Spitalul de Neurochirurgie. De asemenea, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 113 de paturi: un pat la Spitalul de Pneumologie, 13 paturi la Spitalul de Recuperare, 8 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 12 paturi la Spitalul CF Iaşi, 66 de paturi la Spitalul CF Paşcani şi 13 la Spitalul de Boli Infecţioase.
Persoane carantinate
În altă ordine de idei, conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri un număr de 2.034 de persoane se află în izolare, iar 1.297 de persoane sunt carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru încă 1.263 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Menţionăm că potrivit legislaţiei în vigoare, carantina se impune pentru contacţii direcţi cu persoane confirmate, dar şi pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, conform INSP. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 5.210 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 8.264 de decizii pentru persoanele aflate în carantină. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau