CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
Dimensiune font:
Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament în valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială (PJDES) pentru anul 2021-2024.
Prin intermediul acestui program, Consiliul Județean oferă primăriilor finanțare pentru construirea și modernizarea piețelor sau târgurilor și pentru construirea sau modernizarea terenurilor de sport. „Sprijinul financiar nerambursabil oferit de Consiliul Județean reprezintă 90 la sută din valoarea proiectelor, 10 la sută fiind contribuția UAT-urilor beneficiare. Consiliul Județean intenționează să lanseze apelul de proiecte pentru anul în curs pe data de 8 mai. Pentru componenta A, respectiv construirea sau modernizarea piețelor și târgurilor, suma totală alocată este de 2,5 milioane de lei, iar pentru componenta B, construirea sau modernizarea terenurilor de sport, finanțarea se ridică la 7 milioane de lei”, se precizează în proiectul de hotărâre aprobat de consilieri.
„Prin fiecare investiție pe care o facem sprijinim dezvoltarea acestui județ, iar PJDES este angajamentul nostru, încă de la preluarea mandatului, că vom susține fiecare comunitate să îmbunătățească infrastructura locală. Lucrăm în interesul fiecărui ieșean, pentru a putea să aibă parte de aceleași condiții indiferent de locul în care trăiește. Terenurile de sport și piețele/târgurile din județ au nevoie de investiții pentru a ajunge la nivelul celor din mediul urban. Sunt președintele tuturor ieșenilor și îmi doresc ca fiecare dintre ei să simtă că duce o viață mai bună în frumosul nostru județ”, a precizat, la finalul şedinţei, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau