Colectarea selectivă, la Iași, între obligație legală și obligație morală
Dimensiune font:
* „Cetățenii trebuie să știe că au obligația legală de a colecta selectiv, dar și morală. Am început să facem această conștientizare și ne interesează să ajungem în mintea și sufletul copiilor. Ei sunt vectorii care pot influența și adulții. De multe ori, copiii ajung să îi tragă pe părinți de mânecă, conform feedback-ului venit de la părinți”, susține Cătălin Neculau, director al Salubris SA Iași
În ultimii ani se pune tot mai mult accent pe colectarea selectivă a deșeurilor și tot mai mulți români au început să își îndrepte atenția către mediul înconjurător.
La Iași, susțin reprezentanții companiei de salubrizare, mai există mult de muncă, iar cetățenii sunt așteptați să se alăture acestui demers, având în vedere că s-au pus la dispoziție toate mijloacele necesare pentru colectarea corectă a deșeurilor. „În primul rând administrația, prin compania de salubrizare, trebuie să facă toate eforturile și să pună la dispoziția populației mijloace pentru management corespunzător. Trebuie să punem la dispoziție platforme corespunzătoare, mașini de colectare separată. În Iași, această fază este implementată în proporție 100% și acum vine rândul populației să răspundă”, a precizat Cătălin Neculau, director al Salubris SA Iași.
Cine trebuie să aibă grijă de mediul înconjurător?
Prof. univ. dr. Silviu Gurlui a vorbit despre grija pe care ieșenii trebuie să o manifeste pentru mediu, având în vedere că orașul este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai poluate din România. Astfel, colectarea corectă a deșeurilor este un pas important pe care trebuie să îl facă fiecare persoană. „Trebuie să ne ocupăm atât noi, cât și cei din jurul nostru pentru a avea un mediu curat. Copiii și persoanele în vârstă suferă cel mai mult, sunt cele mai afectate persoane când vine vorba despre poluare. Fiecare trebuie să își aducă contribuția pentru a trezi interesul persoanelor și pentru a păstra mediul curat”, a precizat prof. univ. dr. Silviu Gurlui.
Obligație legală sau obligație morală?
Reprezentanții companiei de salubrizare din Iași trag un semnal de alarmă în rândul cetățenilor și le amintesc acestora că este vorba atât de o obligație legală cât și de una morală. Totodată, conducerea Salubris a dezvăluit care este principala cale prin care populația ar putea fi educată. „Trebuie ca oamenii să știe că au obligația legală de a colecta selectiv, dar și morală. Am început să facem această conștientizare și ne interesează să ajungem în mintea și sufletul copiilor. Ei sunt vectorii care pot influența și adulții. De multe ori, copiii ajung să îi tragă pe părinți de mânecă, conform feedback-ului venit de la părinți. Facem acțiuni începând de la grădinițe, în școli primare, gimnaziu și licee. În ultimii ani, din ce în ce mai multe facultăți vin către noi, cu rugămintea de a-i accepta în centrele de colectare, în stațiile de sortare, în depozitele de deșeuri, pentru a înțelege mecanismul de colectare separată. Suntem în campanii inclusiv pentru populația municipiului Iași, la punctele de colectare”, mai afirmă Cătălin Neculau. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau