Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, singurul din Botoșani unde a avut loc vaccinarea colectivă a elevilor
Dimensiune font:
Zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au fost vaccinaţi, marţi, împotriva COVID-19, în cadrul cabinetului medical al unităţii de învăţământ.
Elevii au vârste cuprinse între 16 şi 18 ani şi au avut nevoie de acordul părinţilor pentru a fi imunizaţi.
„Este un câştig pentru că ei nu mai apelează la platforma naţională pentru programare şi nu mai trebuie să piardă timp pentru asta. În al doilea rând, se apropie examenele naţionale şi copiii trebuie să fie pregătiţi, trebuie să se protejeze pe ei şi să fie prezenţi la examen”, a afirmat directorul CNME, Cristina Chiriac.
Colegiul „Mihai Eminescu” este primul liceu din Botoşani care participă la campania de vaccinare colectivă a elevilor.
„Astăzi dimineaţă am început această vaccinare într-o instituţie de învăţământ. Este prima instituţie de învăţământ care şi-a dorit să vaccinăm copii de peste 16 ani la sediul acestei unităţi. Au fost 30 de copii înscrişi pe lista de vaccinare cu acordul părinţilor”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publice, Monica Adăscăliţei.
Vaccinarea a fost făcută de cadrele medicale ale DSP.
La nivelul judeţului Botoşani s-au vaccinat până marţi 47.202 persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau