Concerte de primăvară, la Filarmonica „Moldova”
Dimensiune font:
Artiștii Filarmonicii „Moldova” invită ieșenii în fiecare zi de joi şi vineri în Sala Casei de Cultură a Studenţilor, la concertele orchestrei simfonice. Sâmbăta, concertele au loc în Sala Caudella de la Casa Balş, Concertele Corului Academic Gavriil Musicescu. Pe de 4, 5 şi 6 martie, au loc trei concerte oferite de către cele două prestigioase ansambluri artistice – Orchestra simfonică și Corul Academic „Gavriil Musicescu”. Joi, 4 martie 2021, de ora 19, și vineri, 5
martie, de la ora 19, Orchestra simfonică invită publicul la Casa de Cultură a Studenților Iași, unde va susține un concert simfonic ce va cuprinde lucrări din creația compozitorului Edvard Grieg: Suita Holberg op.40 și Suitele nr.1 & 2 Peer Gynt. Dirijor: Radu Postăvaru.
Biletele se găsesc la Casa de bilete a instituției din str.”Cuza Vodă” nr.29, iar în ziua concertului, ele pot fi procurate și de la Casa de Cultură a Studenților, începând cu ora 18,00.
Sâmbătă, 6 martie, de la ora 19, Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” invită ieșenii la un Concert coral de primăvară ce va fi susținut în Sala Eduard Caudella – Casa Balș, sub bagheta dirijorului Bogdan Cojocaru. Soliști: Daniela Goria (soprană), Liviu Muntean (tenor) și Silviu Cilinschi (bas). La pian: Ciprian Ciotloș
Programul va cuprinde lucrări de: G.P. da Palestrina, C. de Sermissy, P. Certon, J. Arcadelt, G. Costeley, G. Gastoldi, P. Hindemith, J. Rutter, I.D. Chirescu și J. Haydn. Biletele se găsesc la Casa de bilete a instituției din str.”Cuza Vodă” nr.29.
Spectacolele vor avea loc cu respectarea măsurilor impuse de autorități privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau