Concurență record la admiterea în clasa a V-a, la Iași
Dimensiune font:
A început oficial perioada testărilor pentru admiterea la clasa a V-a în liceele și colegiile de top din Iași. Prima testare s-a dat, sâmbătă, la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, unde s-a înregistrat și un record de înscrieri, cu 813 elevi, dublu față de anul trecut.
Mii de persoane, elevi și părinți, s-au adunat, sâmbătă dimineața, în fața Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași. Acolo a avut loc proba de admitere pentru cele 130 de locuri disponibile la clasa a V-a. „Eu nu am emoţii că ştiu ce pregătire are. Ea şi-a dorit aici, mai întâi, iar noi o încurajăm pentru că e mai bine pentru educaţia şi pregătirea lor. Acum, vedem ce va fi… Cum o vrea Dumnezeu!”, a spus o mămică.
Dacă în anii trecuți numărul celor înscriși aici pentru concurs era de cel mult 400 de elevi, anul acesta s-a înregistrat un record, cu 813 elevi înscriși. Așa că, cei mai mulți vor da testări și la alte colegii și licee pentru a fi siguri că nu rămân în afara sistemului performant.
„Am puține emoții. Aici aș vrea, dar aş prefera și la Colegiul Național. M-am înscris și acolo. Vreau la colegiu pentru că simt că aici sunt copiii la fel de buni ca mine şi vreau să stau cu ei”, a explicat o elevă prezentă la testarea. „Am ceva emoţii. Sunt emoţii constructive, e o experienţă. L-am înscris și la alte testări, weekendul viitor o să mai meargă la un alt concurs, la un liceu. Cred că mai mult am luat noi această decizie. Fetiţa noastră nu este neapărat în cunoştinţă de cauză, nu ştie prea multe despre colegiu. Chiar dacă va intra, nu ştim sigur dacă o să continuie. Mai mult pentru experienţa în sine, de asta am optat aici. Încă nu ştim dacă o să continuie la un colegiu, este practic experienţa unui examen în sine şi pregătirea pentru un astfel de examene”, a completat alt părinte.
Subiectele, mai ușoare decât se așteptau elevii
„Subiectele au fost mai uşoare decât mă aşteptam, dar unele nu le-am făcut pentru că nu ştiam cum o să le rezolv, dar mi s-au părut ok. Eu am fost aici doar ca să îmi fac o idee cum ar fi la un examen, dar de preferat ar fi la şcoala Alexandri sau Bărsănescu. Mă duc oricum și la alte testări”, a explicat un elev. „Nivelul e mult mai ridicat al profesorilor şi elevilor. E un liceu cu prestigiu. Mă aşteptam la un număr mare, dar nu la 6 pe loc”, a spus un alt părinte.
Peste o mie de părinţi s-au adunat în faţa Colegiului Naţional Negruzzi să-şi aştepte copiii după ce au ieşit de la examen. Astfel, curtea unităţii de învăţământ, dar şi trotuarele din faţa acesteia, au devenit neîncăpătoare. „Este concurență mare, prima etapă, provocare unică pentru școala noastră. În fiecare an eram obișnuiți să avem o concurență de 450 de elevi, cu aproximație. Evident, e și tradiția școlii, iar dacă e o școală de performanță, în care se învață carte, sunt certitudini că elevii vor avea un traseu bun. 800 de elevi au fost prezenți la proba de română. Pentru limba și literatura română, la noi e o tradiție, o imagine, o pictură cu un text de literatură, valorificăm și expresivitatea și corectitudinea. Mai e și dorința, nu neapărat de a merge mai departe la un liceu, ci de a măsura nivelul de pregătire al copilului”, a explicat Camelia Gavrilă, director Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași.
În următoarele două săptămâni, în weekend, vor avea loc concursurile pentru clasa a V-a și la celelalte colegii și licee de top din Iași. Sâmbăta viitoare, de exemplu, la Colegiul Național „Emil Racoviță”, unde concurența va fi la fel de mare! Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau