Congress Hall a deschis o nouă sală de evenimente, în noul proiect Family Market Miroslava
Dimensiune font:
Un eveniment cu invitați, fie că este vorba de o petrecere privată, un congres, o conferință sau un corporate party, are nevoie, în primul rând, de un loc unde toată lumea să se simtă bine. Suficient de mare pentru a fi confortabil, însă, în același timp, încărcat de rafinamentul menit să-i confere așteptata intimitate. Un loc accesibil, cu servicii ireproşabile, înconjurat de natură și, de ce nu, de clădiri emblematice, marcate de istorie.
Congres Hall, din ansamblul mixt Palas, este un astfel de loc. Patru săli de evenimente - Chopin, Vivaldi, Ravel și Mozart – care, încă din 2012, sunt sinonime cu noțiunea de „gazdă perfectă” şi care au transformat Congress Hall într-un nume de referinţă pe piaţa locală de profil. O dovedesc cele peste 3.500 de evenimente, private şi corporate, din ultimii zece ani, dintre care peste 300 organizate doar în 2022.
Brandul Congress Hall se regăseşte, din 2019, şi la Timişoara, în ansamblul mixt Iulius Town. Iar din vara anului acesta, Congress Hall dăruiește amintiri care durează o viaţă și prin intermediul celei mai noi săli de evenimente din Family Market Miroslava.
De-a lungul celor 10 ani, sute de cupluri au sărbătorit începutul noii lor vieţi în doi într-una dintre sălile Congress Hall, în vreme ce numeroşi părinţi au marcat naştere copilului lor printr-o petrecere în inima Iaşului. Vara, evenimente se organizează şi pe terasele cu panoramă spre Palatul Culturii, fâcându-le cu atât mai memorabile.
Manifestările private sunt puțin diferite de congrese sau simpozioane. Tocmai de aceea, Congres Hall a fost din start conceput astfel încât să poată fi adaptat ușor cerințelor. Practic, de la o zi la alta. Versatilitatea amenajării face ca ringul de dans să se metamofozeze peste noapte în scena ideală de prezentare a ultimelor cercetări stiințifice, spre exemplu. Cu posibilitatea transmiterii video în timp real, printr-o conexiune la internet de mare viteză.
Banchete de absolvire, conferințe, seminarii, lansări de carte, simpozioane tematice, workshop-uri, nunți, botezuri și alte evenimente private se pot desfășura și în sala Verdi a Congres Hall, deschisă la Family Market Miroslava. O facilitate mult dorită de comunitatea locală, sala are o capacitate de 220 de persoane pentru evenimente personale, respectiv 300 de participanți la cele corporate. Pe lângă cadrul special, echipa formată din profesioniști cu experiență de peste 10 ani este pregătită să ajute cu tot ce se dorește pentru momentele pline de emoție sau pentru evenimente business de înaltă clasă.
Congres Hall înseamnă în primul rând un decor fabulos, de povești, gazde perfecte şi servicii premium. Adică tot ce și-ar putea dori cineva pentru ca peste ani să exclame, fără nici cea mai mică reținere: ,,A fost petrecerea perfectă!”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau