Control judiciar pentru ieşeanul care a fugit de la locul accidentului
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Iași, a fost reținut și este pus sub control judiciar pentru că a fugit de la locul accidentului, fără a anunța poliția. Conform cercetărilor, accidentul s-ar fi produs în comuna Tomești, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite. „Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 16 ianuarie, acesta ar fi condus un autoturism, pe DN 28 în comuna Tomeşti şi ar fi intrat în coliziune cu alte două autoturisme, în urma impactului rezultând rănirea a trei persoane. După producerea accidentului, bărbatul de 43 de ani ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt IPJ Iași.
La scurt timp, acesta a fost depistat de poliţişti, iar în urma testării sale cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. Săptămâna aceasta poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul de 43 de ani, bănuit de comiterea acestor infracţiuni. „La data de 9 februarie, bărbatul reţinut a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, au mai transmis polițiștii. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau