Copil internat după ce a mâncat jeleuri cu canabis
Dimensiune font:
Un copil de 10 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, după ce a mâncat jeleuri cu canabis. Mama şi ceilalţi doi fraţi ai săi sunt internaţi la Spitalul Municipal din Roman. Medicul şef UPU, Solange Roşu, a precizat că băiatul s-a intoxicat accidental, starea lui în acest moment fiind una bună. „La Unitatea de Primire Urgenţe a fost admis un băieţel de 10 ani care prezenta semne clinice ale intoxicaţii cu canabis. După anamneză şi manifestările clinice s-a stabilit diagnosticul de intoxicaţie accidentală, prin ingestie de jeleuri care aveau canabis. Copilul a fost internat în Compartimentul de Toxicologie al spitalului, a avut o evoluţie favorabilă prin terapie simptomatică şi a plecat la domiciliu cu recomandări”, a declarat dr. Solange Roşu, şefa UPU de la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria”.
De asemenea, mama şi surorile copilului, care au 19 şi respectiv 16 ani, au rămas internate la Spitalul din Roman. Ele erau conştiente când au ajuns la unitatea medicală, dar prezentau tahicardie, greţuri şi vărsături. Ulterior, mama şi cele două fiice au plecat la domiciliu cu recomandare medicală, după ce s-a îmbunătăţit starea în care se aflau.
Poliţiştii din cadrul IPJ Neamţ au demarat o anchetă cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Potrivit anchetatorilor, jeleurile respective ar fi fost făcute cadou de un prieten de familie. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau