Coronavirusul le-a stârnit cheful de libertate traficanţilor de droguri
Dimensiune font:
* trei traficanţi de droguri insistă cu arestul la domiciliu * aceştia au ajuns după gratii după ce au vândut cantităţi imense de canabis elevilor de liceu şi poliţiştilor sub acoperire, trăind exclusiv din acest tip de comerţ * unul invocă nebunia mamei sale, altul boala soţiei şi frica de coronavirus, iar al treilea nu vrea să fie discriminat
Gheorghiţă Pruteanu (31 de ani), Mihai Sebastian Roman (44 de ani) şi Mujadin Agape (37 de ani) un intrat în forţă în tagma infractorilor, după ce ani la rând au trăit de pe azi pe mâine, aproape ca boschetarii. Sătui de sărăcie, cei trei s-au decis, în preajma Crăciunului din 2018, să se apuce de trafic de droguri. Au pus mână de la mână, au cumpărat ceva canabis şi s-au pus pe treabă chiar din primele zile ale lui 2019. Şi-au administrat profitul cu multă chibzuinţă, au reinvestit mereu mai bine de jumătate din câştig, aşa că afacerea lor a crescut exponenţial. Ahtiaţi după bani, n-au dovedit niciun fel de prudenţă. Dacă primele livrări le-au făcut elevilor de la liceele din zona Bularga - Bucium, în scurt timp au ajuns să vândă oricărui necunoscut îi contacta, fără să ceară vreo recomandare. Şi-au exins şi oferta, aăugând etnobotanicele în portofoliu.
Vestea că au mereu marfă de calitate, că livrează prompt şi preţurile lor sunt rezonabile s-a răspândit cu iuţeală printre narcomani. De aici, mai departe la poliţişti şi la ofiţerii DIICOT. Şi asta doar în câteva zile. Au ajuns să fie filaţi încă de la începutul lunii februarie, la doar trei săptămâni după ce demaraseră afacerea.
Strângerea unui număr suficient de probe, printre care cumpărarea de canabis de către ofiţeri sub acoperire s-a încheiat în luna mai a aceluiaşi an. Dovezile a 20 de tranzacţii au fost incluse în dosar, iar pe 13 mai 2019 s-au făcut percheziţii la domiciliile celor trei. Mujadin a încercat să scape, aruncând marfa peste geam, dar degeaba. Captura a fost una record: 200 grame de canabis, 139 grame comprimate de ecstasy, 420 grame de canabinoizi sintetici, 6 kilograme de etnobotanice şi 12.000 lei, bani cash. În baza tuturor acestor probe, cei trei au fost încătuşaţi şi plasaţi în arestul preventiv, unde stau şi acum, întrucât procesul nu s-a încheiat. Următorul termen va fi pe 12 mai 2020.
Coronavirusul le-a stârnit cheful de libertate
Imediat ce s-a decretat starea de urgenţă, Gheorghiţă, Mujadin şi Sebastian au făcut contestaţii, cerând înlocuirea arestului preventiv din Penitenciarul Iaşi cu arestul la domiciliu şi continuare procesului cu traficanţii în stare de libertate. Gheorghiţă a depus o Scrisoare medicală eliberată de Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi în data de 13 martie 2020 ca să dovedească faptul că mama sa este singură şi suferă de o depresie severă, iar el este singurul care poate avea grijă de ea. Tot el a mai adăugat că perioada petrecută în arest a fost ca o lecţie, că s-a învăţat minte şi nu va mai încălca legea.
La rândul lui, Mujadin a spus că soţia lui suferă de o boală cronică şi e nevoită să iasă din casă împreună cu copilul lor în vârstă de numai 7 ani şi astfel familia e expusă riscului de a se contamina cu noul coronavirus. Ca să stârnească şi mai mult compasiunea completului de judecată, Mujadin a mai menţionat şi faptul că nevasta se închide în casă câte 3-4 zile la rând de frica pandemiei, răstimp în care copilul nu se mai opreşte din plâns. Cere arestul la domiciliu arătând că doar aşa ar putea avea grijă de băiat şi de soţie.
În fine, cel de-al treilea membru al bandei de traficanţi, Sebastian Roman n-a catadicsit să vină cu vreun motiv anume, a spus că a făcut această cerere din solidaritate cu prietenii săi. El a pretins că trebuie să ajungă în arest la domiciliu pentru că n-a omorât pe nimeni şi n-a violat pe nimeni, iar infractori din aceste categorii au obţinut aşa ceva.
Contestaţiile celor trei au fost judecate la Tribunalul Iaşi, care le-a respins cererile ca fiind nefondate pe data de 17 martie. Traficanţii nu s-au lăsat şi au mers mai departe, la Curtea de Apel. Nici aici n-au avut mai mult succes, aşa că vor fi aduşi cu duba şi în cătuşe la termenul din 12 mai. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau