Creştere îngrijorătoare a cazurilor de hipotermie
Dimensiune font:
Chiar dacă temperaturile au crescut în ultimele zile, numărul persoanelor care ajung la spital din cauza hipotermiilor este în creştere. Săptămâna aceasta au fost transportate la spital, în stare foarte gravă, cu o scădere a temperaturii importantă, pe fondul consumului de alcool, mai multe cazuri.
Cel mai recent a fost cel al unui bărbat care a fost găsit în stare de inconştienţă în cartierul Dacia. „Un bărbat de 50 de ani a fost adus în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. Pacientul a fost găsit în cartierul Dacia de Ambulanţă şi suferea de hipotermie severa, cu o temperatură a corpului de 21 de grade, în stare avansată de ebrietate. Acesta a fost tratat în Urgenţe şi ulterior a fost internat în Clinica Medicală”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Pe această cale, medicii se aşteaptă la o nouă creştere a numărului acestor cazuri, mai ales în perioada în care temperaturile sunt extrem de scăzute pe timpul nopţii. Cele mai expuse rămân persoanele care nu au o locuinţă şi care au fost găsite cu hipotermii grave în stradă. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, în urma expunerii prelungite la frig, aceste persoane îşi pot pierde membrele şi au existat situaţii în care şi-au pierdut chiar viaţa. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau