CRIZĂ TOTALĂ la Iași, în plină procesiune religioasă cu MOAȘTE: La Infecțioase e coadă de ambulanțe
Dimensiune font:
Mai multe ambulanţe cu bolnavi diagnosticaţi cu Covid-19 aşteaptă la rând duminică la spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, medicii fiind obligaţi să înceapă tratamentul chiar în interiorul ambulanţelor până ce se eliberează un pat în spital. Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că duminică la prânz curtea spitalului era ocupată în totalitate de ambulanţe cu pacienţi suspecţi de COVID-19 sau pozitivi, în timp ce în spital nu mai sunt locuri libere.
"Aşa cum am mai spus, suntem în cel mai sumbru scenariu pe care ni l-am imaginat. Curtea Spitalului de Boli Infecţioase este asaltată şi ocupată în totalitate de ambulanţe cu pacienţi suspecţi sau pozitivi care urmează să fie consultaţi de către medicii specialişti. Marea majoritate vor necesita internare, în schimb, locuri disponibile nu mai sunt. Vom iniţia tratamentul, îngrijirea şi monitorizarea pacienţilor în interiorul ambulanţelor", a afirmat medicul Florin Roşu. El a precizat că 99 la sută dintre pacienţii care ajung la spital sunt nevaccinaţi.
"Îmi menţin sfatul medical: singura armă împotriva pandemiei este vaccinarea, iar în momentul de faţă lockdown-ul este necesar imperios. Putem să operaţionalizăm toate spitalele existente şi toate paturile ATI, dacă nu ne vaccinăm şi nu impunem măsuri restrictive, sistemul medical va ceda", a precizat managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau