Detaliu suspect în cazul dublei crime din Iași. Ce au găsit anchetatorii în geaca tânărului marocan ucis
Dimensiune font:
Noi informații din ancheta privind dubla crimă din Iași au fost făcute publice miercuri, 12 ianuarie, de presa locală. În geaca lui Youssef Jniyah, tânărul student omorât alături de iubita sa, a fost găsită o pereche de bikini.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei într-o geacă de culoare neagră, care i-ar fi aparținut lui Youssef Jniyah, a fost găsită o pereche de bikini roz purtați. Anchetatorii au ridicat proba și au dus-o la specialiști pentru a fi analizată.
Aceleași surse au mai declarat că în vila unde au fost uciși cei doi, de pe Moara de Vânt, au fost date mai multe petreceri la care iubita lui Youssef Jniyah, Ioana Vanesa Burlacu, nu ar fi avut voie să participe. Atunci s-au consumat alcool și droguri, potrivit unor martori.
Stadiul anchetei
Principalul suspect, Ahmed Sami El Bourkadi, ar fi fost supus miercuri unor teste, mai scrie sursa citată. Anchetatorii vor să stabilească dacă urmele de sânge îi aparțin acestuia. Astfel, suspectul ar fi fost pus să calce în sânge sau într-o substanță care imită sângele.
Aceleași surse judiciare au mai declarat că, marți, unul dintre unchii lui Ahmed Sami El Bourkadi, venit recent în România pentru a-și ajuta nepotul, a fost audiat. Din primele informații, bărbatul a declarat că familia El Bourkadi este onorabilă și destul de influentă, având printre rude până și magistrați sau medici.
În curând, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași vor cere prelungire arestului preventiv în cazul studentului canadian de origine marocană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau