Doar 5 ieșeni cu dizabilități au fost integrați pe piața muncii, în acest an
Dimensiune font:
În primele patru luni ale anului 2023, doar 5 persoane din județul Iași cu dizabilități s-au angajat prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași.
În județul Iași sunt 29.734 persoane persoane cu dizabilități, dintre care 3.553 sunt copii. Multe dintre aceste persoane trăiesc în condiții de sărăcie și excludere socială. Situația financiară precară este dată tocmai de faptul că persoanele cu dizabilități au mai puține șanse să-și găsească un loc de muncă.
Angajatorii au obligația să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene toate locurile de muncă vacante. „În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii au obligația să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, în a căror rază își are sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Comunicarea locurilor de muncă vacante se face prin completarea de către angajator a anexei 1A. Acest document nu conține rubrică pentru persoanele cu dizabilități”, ne-a comunicat Gabriela Vasilache, director AJOFM Iași.
„Angajatorul decide dacă o persoană cu dizabilități are competențele necesare”
În județul Iași, în această perioadă, sunt disponibile 755 locuri de muncă vacante care se adresează tuturor categoriilor de persoane. „Persoanele cu dizabilități, în funcție de gradul de dizabilitate pe care îl au, pot opta pentru acele posturi vacante care le permit să desfășoare o activitate salarială. În urma susținerii interviului de angajare, angajatorul decide dacă o persoană cu dizabilități are competențele necesare pentru a presta o anumită meserie. De asemenea, la încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități, trebuie să se țină cont și de restricțiile din recomandarea medicală a medicului specialist. În primele 4 luni, prin intermediul AJOFM Iași au fost angajate 5 persoane cu dizabilități în domenii de activitate cum ar fi: restaurante, centre de fitness, coafor și activități de înfrumusețare, construcții”, ne-a mai declarat Gabriela Vasilache, director AJOFM Iași.
Deși numărul de persoane cu dizabilități din județul Iași este foarte mare, puțini dintre angajatori sunt cei care decid să ia în echipa lor astfel de persoane. Denisa PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau