Doi păşcăneni, tată şi fiu, nu mai au voie să deţină vreun fierăstrău
Dimensiune font:
* aceasta e sentinţa după ce au tăiat ilegal opt arbori dintr-o pădure de lângă oraş
Andrei şi Ionuţ P., tată şi fiu, procedau asemeni multora dintre cei care locuiesc la ţară. Au pădurea aproape, chiar lângă Rezervaţia Naturală „Curţile Zmeilor” din comuna Cristeşti. Aşa că, de ce să mai cumpere lemne de foc pentru iarnă, când pot merge, foarte bine, la aprovizionare gratuită din codru.
Prevăzători precum mai toţi cei care se îndeletnicesc cu aşa ceva, Andrei şi Ionuţ operau discret, fără a folosi drujba. Şi nici topoarele, că şi ele fac zgomot. Doar un fierăstrău mecanic de foarte bună calitate. Marcă nemţească.
Tăiau pentru propria folosinţă, dar mai şi vindeau pe la diverse cunoştinţe, cu un preţ de dumping. „Afacerea” a mers perfect până în seara de 3 decembrie 2020, când pădurarul le Ocolul Silvic, care-i urmărea de ceva vreme, a chemat în sprijin un echipaj de poliţie. Cei doi au fost prinşi în flagrant chiar după ce terminaseră de tăiat al optulea arbore. Atât materialul lemnos, cât şi unealta folosită au fost ridicate în vederea confiscării. S-a întocmit proces verbal şi li s-a deschis dosar penal pentru „tăierea fără drept de arbori din fondul forestier”.
S-au scurs doi ani şi jumătate de atunci, dosarul n-a trecut de camera preliminară şi nici nu va trece. Prin ordonanţa emisă la data de 8 martie a.c, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a propus clasarea cauzei privind săvârsirea infracţiunii, ca urmare a intervenirii prescripţiei.
Dar n-au scăpat nesancţionaţi. Prin încheierea finală pronunţată vineri, judecătorul de cameră preliminară a stabilit că „lăsarea fierăstrăului mecanic în posesia intimaţilor ar putea crea o stare de pericol pentru ordinea socială, aceştia putându-l întrebuinţa la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, prin care s-ar putea aduce atingere valorilor sociale în mod semnificativ şi chiar ar încuraja perpeturarea conduitelor contrare normelor de convieţuire socială”. Ca atare, magistratul a apreciat că luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale este proporţională cu scopul urmărit, „respectiv înlăturarea stării de pericol create ce ar subzista în cazul lăsării bunului în posesia intimaţilor”.
Mai pe scurt, Andrei şi Ionuţ au rămas fără fierăstrău şi nici n-au voie să mai deţină vreunul. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau