Două luni şi jumătate de arest preventiv pentru conducere sub influenţa alcoolului
Dimensiune font:
* împricinatul, în vârstă de 61 de ani, avea o alcoolemie de aproape 3 la mie atunci când s-a ciocnit cu duba de un stâlp de beton * a fost cât pe ce să intre într-un grup de copii ce se jucau în apropiere * procesul s-a judecat cu o rapiditate neobişnuită * inculpatul a scăpat mai ieftin decât se aştepta, doar un an şi şase luni cu suspendare şi 2.000 lei cheltuieli de judecată
Pentru Nelu B. (61 de ani) din Miroslava era ceva în firea lucrurilor să se suie băut la volan şi să meargă după noi provizii de licoare. Avea de parcurs doar câteva sute de metri şi era convins că nu riscă nimic. Cu acelaşi gând a pornit la drum şi în seara de 13 iunie 2020. Băuse toată ziua, abia de se ţinea pe picioare şi totuşi a izbutit să urce la volanul dubei sale, un Mercedes Sprinter de culoare albă, şi să demareze. A trecut cu bine de intersecţia cu DJ24A, o şosea intens circulată, dar imediat după asta norocul l-a lăsat baltă. A scăpat telefonul, s-a aplecat după el şi a tras involuntar dreapta de volan.
Maşina a ieşit de pe carosabil, pătrunzând pe un spaţiu verde unde se jucau zece copii de şcoală elementară, supravgheaţă însă de părinţi. Unul dintre aceştia a văzut cum duba se îndreaptă spre grupul de copii şi a strigat, la timp, micuţilor să se ferească. Mercedesul a trecut la nici jumătate de metru de ei, s-a ciocnit de un stâlp gros din beton şi a ricoşat în poarta gospodarului Florică A. pe care a dărmât-o, oprindu-se apoi în gard.
Doi dintre părinţi, care-i ştiau metehnele şi care bănuiau cu Nelu e iarăşi beat, au venit în fugă şi au scos cheia din contact, după care au sunat la 112.
Poliţiştii au ajuns imediat, chiar în timp ce Nelu se chinuia să coboare din maşină. Era atât de beat, încât nu putea să vorbească. Agenţii l-au dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, apoi l-au încătuşat şi cazat peste noapte în arestul IPJ Iaşi. A doua zi, au venit şi rezultatele de la IML, calculul retroactiv indicând o alcoolemie de aproape 3mg/l alcool pur în sânge la momentul accidentului. Dosarul a fost înaintat imediat Parchetului, iar Nelu a fost plasat în arest preventiv pe durata derulării procesului.
Până la urmă, inculpatul a scăpat mult mai ieftin decât s-ar fi gândit în primele zile petrecute după gratii. De regulă, procesele pentru infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului” durează cu anii. În cazul lui, au fost doar două luni şi jumătate. Zilele trecute, un complet al Judecătoriei Iaşi a dat sentinţa: un an şi şase luni închisoare cu suspendarea executării, scăzându-se din durata pedepsei perioada în care a stat în arestul preventiv. În plus, inculpatul este obligat la plata sumei de 2.000 lei drept cheltuieli de judecată. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau