Două noi case de tip familial, recepționate în județul Iași
Dimensiune font:
În prezența autorităților locale și a reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, la Pașcani a avut loc sâmbătă recepționarea primelor case de tip familial pentru copiii din centrele rezidențiale „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Stelian”.
Din partea Consiliului Județean, la eveniment a fost prezent secrearul general al Județului Iași, Lăcrămioara Vernică – Dăscălescu. Proiectul de închidere a Centrului rezidențial „Sfântul Nicolae” prevede construirea a două case de tip familial unde urmează să fie preluați 24 dintre actualii beneficiari, precum și realizarea unui centru de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități. Alți 12 copii care sunt ocrotiți acum în centru vor fi reintegrați în familii sau plasați în grija unor asistenți maternali. Pentru închiderea Centrului rezidențial „Sfântul Nicolae” din Pașcani, Consiliul Județean (CJ) Iași a încheiat o convenție de asociere cu Fundația Hope and Home for Children România (HHC) și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC). Pentru copiii din Centrul Rezidențial ”Sfântul Nicolae” s-a finalizat până acum o casă de tip familial dotată pentru copiii cu dizabilități, precum și un centru de zi cu facilități de recuperare, urmând să mai fie realizată o a doua casă de tip familial.
Două case de tip familial au fost recepționate și pentru copiii de la Centrul Rezidențial “Sfântul Stelian”, odată cu finalizarea pentru proiectul “Închidere Centrului Rezidențial ”Sfântul Stelian” din municipiul Pațcani. „Contractul este împărțit în loturi și presupune, de asemenea, schimbarea destinației actualului centru care va deveni centru de zi. Finanțarea este asigurată în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020”, a declarat secretarul general al județului Iași, Lăcrămioara Vernică - Dascălescu. Închiderea centrelor rezidențiale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) face parte din strategia de dezinstituționalizare a copiilor aflați în grija statului. Odată cu mutarea rezidenților în case de tip familial, aceștia vor beneficia de servicii sociale intr-un sistem muklt mai prietenos și mai apropiat nevoilor lor. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau