Educaţia pentru sănătate prin sport, în dezbatere internaţională la UAIC
Dimensiune font:
* participă cercetători şi cadre didactice, unii foşti sportivi de performanţă, de la universităţi de prestigiu din Italia, Croaţia, Cehia şi România, precum şi comunicatori în domeniu din Grecia, Egipt, Ucraina, Republica Moldova, Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Lituania, Turcia, Spania, SUA, Ungaria
Într-o epocă cu o puternică tendinţă spre sedentarism în viaţa profesională, dar şi în cea casnică, generat de amplificarea continuă a activităţilor în faţa calculatorului, mişcarea devine tot mai importantă. Timp de două zile, începând de astăzi, specialişti din mai multe ţări de pe continent se reunesc la Iaşi, dar şi online, pentru a dezbate problematica momentului în educația pentru sănătate prin sport, în dezvoltarea sportului de performanță şi
rolul kinetoterapiei în recuperarea post-traumatică în cadrul celei de a VII-a Conferințe Internaționale a Consorțiului Universitaria în Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie.
Evenimentul, organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va cuprinde prezentări ale unor cercetători şi cadre didactice, unii foşti sportivi de performanţă, de la universităţi de prestigiu din Italia, Croaţia, Cehia şi România, precum şi dezbateri la care vor lua parte comunicatori în domeniu din Grecia, Egipt, Ucraina, Republica Moldova, Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Lituania, Turcia, Spania, SUA, Ungaria. „Ne-am oprit în cadrul conferinţei asupra acestor trei teme pornind de la subiectele prezentului în societatea contemporană. Activităţile motrice, sportul, influenţează pozitiv personalitatea individului, din punct de vedere cognitiv, iar educaţia fizică, fiind una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative, în mod firesc, trebuie să facă parte din diapazonul multiform al structurării personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi ce contribuie la dezvoltarea fiinţei umane prin cultivarea şi potenţarea dimensiunii psihofizice a fiinţei, prin păstrarea unei armonii dintre fizic şi psihic, dintre psihomotricitate şi intelectivitate, voinţă, emotivitate, proiectivitate, caracter. Mai mult, terapia prin mișcare este o dimensiune care influențează, echilibrează, potențează performanța actorului social, din perspectiva mijloacelor de acționare, metodelor și tehnici menite să promoveze profilaxia și recuperarea medicală” – ne-a spus prof.univ.dr. Beatrice Abălaşei, decanul Facultatăţii de Educație Fizica și Sport din Iași
La lucrări vor participa şi reprezentanţi ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La work-shop-ul „Mişcarea olimpică în contextul Jocurilor Olimpice de la Tokio”, moderator online va fi şi lector univ.dr. Simona Amânar Tabără de la Universitatea de Vest din Timişoara, nimeni alta decât marea gimnastă, multiplă campioană şi medalită olimpică şi mondială.
Reuniunea inaugurală a celei de a VII-a Conferințe Internaționale a Consorțiului Universitaria în Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie va avea loc astăzi, de la ora 11,00, în Aula mihai Eminescu a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi va putea fi urmărită online, la fel toate celelalte activităţi, accesând programul Conferintei, vizibil la adresa www. sportsisocietate.ro/ conference/program. Vasile ARHIRE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau