Elevi de la Colegiul „Băncilă”, la specializare în două instituții din Pafos, Cipru!
Dimensiune font:
Trei săptămâni din luna mai 2024 au reprezentat pentru o parte dintre elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” șansa de a face un stagiu de practică (formare profesională în domeniul artei digitale și al artei ecologice) la două instituții din Pafos, Cipru, în cadrul Proiectului Erasmus +.
După întoarcerea din mobilitate, elevii au împărtășit experiența profesională și culturală colegilor și profesorilor. Cadrele didactice au organizat câteva workshopuri prin care elevii care au beneficiat direct au multiplicat rezultatele învățării. Prof. dr. Simona Amitroaiei a coordonat atelierul intitulat „Vegetalis”, în care elevii au realizat compoziții decorative utilând materiale vegetale. Astfel, a fost evidențiată importanța întoarcerii către natură și folosirea materialelor ecologice: „Elevii au imitat tehnica mozaicului cu ajutorul cojilor de ouă pictate. Materialele utilizate pentru a crea lucrările au fost diverse, fiind preluate din mediul înconjurător: frunze si flori uscate, seminte de diverse forme și mărimi, coji de oua sfărămate, orez, boabe de cafea, grâu uscat, boabe de porumb”, a explicat prof. Simona Amitroaiei.
Prof. Oana Prelipcianu și prof. Elena Mihăilă au coordonat un workshop care a valorificat tehnica colajului. Materialele utilizate pentru a crea compozițiile decorative prin această tehnică au fost: ziare, reviste, hârtie de diferite tipuri, lipici. Workshopul „Conexiuni textile” a fost coordonat de doamna profesor Miea Grivincă. Elevii au realizat compoziții decorative utilând materiale textile, fire și fibre de lână, acril, bumbac, dantelă, pânză de iută. Un atelier ce a mizat pe tehnici mixte a coordonat doamna profesor Morteci Maria. Elevii au realizat compoziții tridimensionale din materiale reciclabile cu conotație artistică: carton presat, cofraje, peturi de plastic, sticle, becuri.
Profesor Ovidiu-Adrian Sabie a coordonat două ateliere digitale. Primul dintre acestea, intitulat „Mai digital, mai ecologic” a vizat realizarea de lucrări plastice în tehnica ilustrației pe calculator, folosind programe diverse (GIMP, Canva). Elevii care s-au implicat in desfășurarea activității au avut în vedere creșterea gradului de conștientizare a importanței reciclării bateriilor. Al doilea workshop digital a fost realizat utilizându-se programul Photoshop și s-a finalizat cu un concurs de ecusoane „Ambasador ECO”. Realizarea de ecusoane digitale pro ecologie a avut ca obiectiv central mediatizarea importanței protejării naturii în contextul contemporan pentru o planetă mai verde în viitor.
Elevii participanți au realizat lucrări artistice deosebite. Dintre acestea, o parte au participat la un concurs organizat de Colegiul Național Iași – Concursul Național Interdisciplinar „Literatura și alte arte”, Secțiunea „Sincretismul artelor” (înscris în calendarul Concursurilor Naționale Școlare fără finanțare). Cele 9 premii obținute de elevii participanți la concurs, beneficiari indirecți ai proiectului Erasmus, indică clar că multiplicarea rezultatelor învățării din Cipru a fost una utilă și de succes. Radu MARIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau