Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi derulează, între 24 martie și 7 aprilie 2024, în Setúbal, Portugalia, prima mobilitate din cel de-al treilea an de implementare a Acreditării Erasmus (VET) pentru studiu vocațional.
Cei 15 elevi de la clasele cu specializarea matematică-informatică desfășoară activități, în cadrul unui stagiu de formare coordonat de compania Euromind Projects, la firma portugheză Edugep LDA. Activitățile practice vizează domeniul ICT și al tehnologiilor conexe: robotică, inteligență artificială, aplicații pentru calculator și telefoane mobile, configurarea microbit cu Makecode, MAMP PRO5, WordPress, Visual Studio Code.
Pe lângă dezvoltarea competențelor în domeniul IT, stagiul de formare stimulează cultivarea unor abilități transversale, dezvoltarea spiritului de echipă, a competențelor de comunicare în limba engleză și favorizează dobândirea unor competențe de bază în utilizarea limbii portugheze. Experiența pe care elevii o vor acumula în cadrul proiectului va include și vizitarea unor obiective turistice: catedrale, muzee, castele, galerii de artă în Setúbal, Acvariul din Lisabona, Sintra sau Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale.
Parcurgerea programului de formare din cadrul proiectului Erasmus, atestată prin certificate de participare și documente de mobilitate Europass, va contribui semnificativ la îmbogățirea portofoliului personal și profesional al elevilor cuziști, în vederea inserției rapide pe piața muncii și a facilitării accesului într-o instituție de învățământ superior din domeniul IT. Adina MARCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau