Elevii nu au putut primi tablele fiindcă mandatul directorului a expirat
Dimensiune font:
O parte dintre elevii Liceului „Emil Racoviţă” Vaslui care ar fi trebuit să beneficieze de tablete pentru şcoala online nu au putut intra în posesia dispozitivelor, din cauza faptului că fostul director Daniel Hulubei nu a putut semna contractele de comodat, deoarece mandatul său de management a expirat. „Este vorba despre tabletele date de Primărie, deoarece cele venite de la Inspectoratul Şcolar au fost date elevilor. Pentru tabletele venite de la Primărie trebuie semnat un contract de comodat între şcoală şi beneficiar: elev, în cazul în care acesta a împlinit 18 ani, părinte sau tutore. Din partea şcolii, deocamdată reprezentant legal nu avem. Am fost contactat dacă pot să semnez un contract şi am spus că nu am acest drept. Contractul trebuie încheiat între directorul numit şi beneficiar, probabil cât de curând se va rezolva situaţia”, a declarat prof. Daniel Hulubei.
El se află printre directorii ale căror mandate de management au expirat la data de 9 ianuarie. El şi-a dat acordul pentru a rămâne la conducerea Liceului „Emil Racoviţă”, dar nu a primit aviz din partea membrilor Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.
Reprezentanţii ISJ Vaslui au anunţat că atribuţiile funcţiei de director al Liceului „Emil Racoviţă” au fost delegate directorului adjunct al instituţiei de învăţământ până la data numirii unui cadru didactic prin detaşare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau