Flăcările şi explozia unei butelii au provocat mari pagube. Intervenţii nenumărate la ISU Neamţ
Dimensiune font:
Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul extrem de agitat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ, în două zile intervenindu-se de 18 ori la diverse situaţii nedorite.
Pe 9 şi pe 10 martie 2024, cadrele instituţiei au avut câte nouă alarme pe zi, pompierii fiind solicitaţi să stingă incendii izbucnite în locuinţe sau în zone cu vegetaţie uscată. Alte misiuni au fost pentru asistenţă în cazul unor accidente rutiere sau pentru salvarea unor persoane care locuiau singure şi nu se mai ştia nimic de ele.
Cel mai grav incendiu, având în vedere pagubele produse, a avut loc duminică, la ora 18.00, echipaje ISU din oraşele Piatra Neamţ şi Roznov, împreună cu voluntarii din comună, fiind trimise în localitatea Zăneşti. Ardea o construcţie, alcătuită din parter şi etaj, în pericol fiind două anexe şi o casă.
„O butelie care se afla în interior a explodat. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au două autoturisme, scule şi utilaje (compresor, maşină de găurit, maşini de cusut, un grup electrogen etc) şi acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi“, a transmis ISU.
În ceea ce priveşte cauza probabilă de producere a evenimentului, ea a fost anunţată ca fiind scurtcircuitul electric. O femeie în vârstă de 59 de ani a primit îngrijiri medicale, suferind un atac de panică. În aceeaşi zi, la ora 12.18, pompierii au fost solicitaţi în satul Chiriţeni, comuna Hangu, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărescă.
La sosirea primelor echipaje incendiul se manifesta generalizat în două camere. Intervenţia cadrelor militare au limitat proporţiile dezastrului, dar au ars bunuri din încăperi (mobilier, articole textile, generator etc) şi acoperişul din lemn. Coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile a fost cauza probabilă.
Neglijenţa proprietarului unui apartament din municipiul Roman a provocat a provocat alt incediu. La ora 15.50, vecinii au solicitat ajutor, observând că dintr-o lucuinţă de la parterul imobilului se degajă fum. Pompierii au constat ca ardea o oală cu mâncare, care fusese uitată pe aragaz. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau