Fostul vicepreședinte al CJ Suceava a ieșit din arest
Dimensiune font:
Cristinel Crețu a stat patru luni după gratii * el este acuzat de luare de mită și de trafic de influență * fostul oficial a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Curtea de Apel Suceava a respins, ieri, contestația formulată de DNA față de punerea sub control judiciar a lui Cristinel Crețu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență. Tribunalul Suceava a decis, în data de 2 august, plasarea fostului vicepreședinte al CJ Suceava Cristinel Crețu sub control judiciar pentru 60 de zile și punerea lui în libertate. Fostul oficial a fost arestat de la începutul lunii aprilie și a fost trimis în judecată de DNA Cluj. În rechizitoriu se arată că în cursul lunii decembrie 2020, Cristinel Crețu, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro. În schimbul acestor bani, el ar fi trebuit să intervină pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri. Scopul era derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente. Aceste demersuri ar fi avut loc în contextul unor neînțelegeri între autoritatea județeană Suceava beneficiară a proiectului și asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din axă rutieră strategică 1 Iași-Suceava. Procurorii DNA Cluj mai arată că pe 6 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri, Crețu i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri 40.000 de euro pentru derularea unui acord privind reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă. Acordul a fost încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte. Suma de bani a fost găsită asupra lui Cristinel Crețu când a fost prins în flagrant și arestat.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau