Hortensia Masichievici-Mișu: „Interferențe” la Muzeul de Artă Iași
Dimensiune font:
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași aduce din nou în atenția publicului colecția de grafică, propunând vizitatorilor, în perioada 28 martie – 30 aprilie 2024, la Palatul Culturii din Iași, o expoziție semnată Hortensia Masichievici-Mișu, sub titlul „Interferențe”.
Din cele 85 de lucrări aflate în colecția Muzeului de Artă, care poartă semnătura artistei, au fost selectate 56 de creații reprezentative pentru cele câteva cicluri evolutive, începând cu anii 1960 și încheindu-se cu perioada de după 1990.
Hortensia Masichievici-Mișu (1917, Chitila - București – 2010, București) provenea dintr-o familie originară din Cernăuți. Părinții săi s-au refugiat la București, în perioada Primului Război Mondial, ulterior revenind la Cernăuți, unde artista urmează studiile primare și liceale. În 1939, a absolvit aici Facultatea de Drept, după care s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din București, la clasa profesorului Camil Ressu. În paralel, dar și după absolvirea acesteia (1948), frecventează și cursurile Academiei Libere Guguianu.
Preocuparea artistei pentru desen s-a manifestat încă din perioada studiilor, deși profilul secției (pictură) îi deschidea și alte oportunități creative. Începând cu anii '60, Hortensia Masichievici-Mișu își descoperă pasiunea pentru tehnicile gravurii – cea în relief, într-o primă etapă, după care lucrează și experimentează și în zona gravurii în metal, aquaforte și aquatinta, tehnici devenite, de altfel, predilecte pentru creația sa.
În anul 2003, artista a donat Muzeului de Artă din Iași 46 de lucrări de grafică – desen, grafică de șevalet și gravură. Acestea au completat astfel colecția muzeală, care includea la acel moment alte 39 de creații semnate Hortensia Masichievici-Mișu. Expoziția deschisă acum prezintă o selecție din toate seriile sale tematice, interferând zona figurativului cu structurile abstracte derivate din anamorfozele și metamorfozele sale grafice.
Vernisajul va avea loc joi, 28 martie 2024, de la ora 17.00, în spațiile Muzeului de Artă de la Palatul Culturii, invitați fiind Maria Bilașevschi, critic de artă, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Iași, și Cosmin Năsui, istoric de artă, fondator al platformei online de promovare a artei contemporane românești www.modernism.ro.
Expoziția, curatoriată de Mihail Voicu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Iași, membru UAPR Filiala Iași – Secția Grafică, poate fi vizitată până pe 30 aprilie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau