Hoţul de legume merge acum pe calea cea bună. S-a apucat de muncă
Dimensiune font:
* cercetat în stare de arest la domiciliu pentru furtul a zeci de kilograme de roşii, păstăi, castraveţi, cartofi şi ceapă, a izbutit să se angajeze * judecătorii îi permit să meargă la lucru
Marian M. s-a apucat de furturi şi tâlhării încă de mic copil. Prima dată când a avut de-a face cu legea a fost în 2018. Nu împlinise încă 14 ani, petrecea mult timp în sălile de jocuri mecanice, se înhăitase cu un recidivist notoriu, au văzut când un client a câştigat 900 lei, l-au urmărit şi l-au atacat cu nişte pari rupţi dintr-un gard, pe şoseaua Iaşi - Voineşti, chiar în dreptul mânăstirii Galata. Iniţial, încercaseră să rupă o bancă, dar n-au reuşit. Au împărţit banii şi s-au despărţit.
Victima, G.V.P, a avut mare ghinion, simţise că e urmărit, a bătut în poarta mânăstirii, cerând disperat ajutor. Paznicul lăcaşului de cult a crezut că temerea lui G.V.P nu e deloc reală, nu l-a lăsat să intre şi nici nu a ieşit în stradă să vadă ce se întâmplă.
Recidivistul s-a întors în puşcărie, dar Marian n-a păţit nimic, nu avea vârsta minimă prevăzută de lege pentru a răspunde penal. Şi a crezut că o să-i meargă aşa până la nesfârşit. A urmat o spargere la o grădiniţă, a plecat de-acolo cu un sac de jucării pe care a vrut să le vândă, iarăşi justiţia s-a arătat blândă cu el. Doar măsura educativă neprivativă de libertate. Să urmeze un curs de calificare.
Tot nu s-a liniştit, o tentativă de furt, n-a existat prejudiciu, partea vătămată şi-a retras plângerea, Marian a scăpat de proces şi aprins tot mai mult curaj. Consecinţă firească: lovitura din noaptea de 8 spre 9 octombrie 2022. Ajutat de un proaspăt discipol, un puşti în etate de numai 11 ani, Marian a pătruns în incinta Pieţei CUG şi a plecat de-acolo cu o ladă în car se aflau cu 33,4 kg roşii, alta cu 16,3 kg de păstăi, o a treia cu 33,4 kg de castraveţi, în a patra erau 30 kg de cartofi, iar ultima conţinea 19 kg de ceapă.
Hoţii au fost prinşi în urma studierii imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă. În ce-l priveşte pe copil, s-a dispus clasarea cauzei pe motiv de vârstă. În schimb, Marian e judecat în stare de arest la domiciliu.
Treaba asta l-a pus serios pe gânduri, trăieşte sub spectrul unei condamnări cu executare, acum e major, se află în stare de recidivă. N-a fost nevoie să cugete prea mult, şi-a dat repede seama că singura cale de a-i impresiona pe magistraţi e să se facă om cinstit şi să-şi găsească un serviciu. S-a angajat, însă, pentru a putea merge la lucru, a trebuit să ceară acceptul instanţei.
Judecătorii l-au ascultat, au văzut contractul de muncă şi, prin încheierea finală de vineri, 12 mai a.c., i-au admis solicitatrea. Are permisiunea să plece de-acasă, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 7.00-18.00. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau