Iași: Rudele unui bărbat aflat în stop cardio-respirator au vandalizat o ambulanță. Care este motivul
Dimensiune font:
O ambulanță a Serviciului Județean Iași a fost vandalizată de rudele unui bărbat aflat în stop cardio-respirator, după ce autospeciala ar fi ajuns prea târziu la intervenție.
Medicii au cerut ajutor polițiștilor
Totul s-a petrecut în comuna Voinești, din județul Iași. Pacientul, un bărbat de 61 de ani, se afla în stop cardio-respirator când a fost preluat de medici. Rudele au sunat disperate la 112 și au solicitat o ambulanță. Ulterior, oamenii au anunțat că îl vor duce pe bărbat cu mașina spre autospecială.
„S-au întâlnit cu aparținătorii, au preluat, din acea mașină, pacientul. I s-au aplicat manevrele de resuscitare timp de peste 50 de minute. Din păcate, răspunsul a fost negativ”, a declarat Nicolai Pralea, purt. cuv. Serviciul Județean de Ambulanța Iași.
Rudele omului au început să facă scandal, furioase că autospeciala ar fi intervenit prea târziu. Au înconjurat ambulanța cu mai multe mașini, iar medicii au cerut, imediat, ajutorul polițiștilor.
Dosar penal pentru distrugere
Reprezentanții SAJ au menționat că ambulanța a ajuns în comună după 17 minute de la apel. În urma celor întâmplate, un bărbat în vârstă de 29 de ani, s-a ales, acum, cu un dosar penal pentru distrugere.
„Una dintre rudele bărbatului ar fi lovit cu pumnul, în care avea un obiect contondent, unul dintre geamurile Ambulantei și l-ar fi spart”, a declarat dina Ciobanu, purt. de cuv. IPJ Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau