Iașul, un județ poluat, cu colectare selectivă scăzută!

1poluare1

Dimensiune font:

| 02-10-2022 09:45

Pe partea de poluare fonică, cifrele confirmă faptul că ieșenii sunt expuși la zgomote * în schimb, în ceea ce privește poluarea cu praf, datele furnizate de APM Iași indică faptul că, la nivelul anului 2021, în zona municipiului au fost înregistrate destul de multe depășiri la pulberile în suspensie, între timp situația îmbunățindu-se atât timp cât, în trimestrul al doilea din anul 2022, nu a fost înregistrată nicio depășire a indicatorului PM10 * în ceea ce privește salubritatea, Iaşul înregistrează doar un procent de aproximativ 10% de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile din deşeuri menajere

 

 

Problemele de mediu din județul Iași au fost analizate zilele trecute în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Discuţiile s-au axat pe depăşirile pe care le indică staţiile de monitorizare a calităţii aerului, dar şi zgomotul din oraş. Nu a fost uitată nici colectarea selectivă, care indică un procent de reciclare de doar  10% din ceea ce se adună în tomberoanele celor de la Salubris sau Girexim. Pe partea de poluare, datele furnizate de APM Iași  indică faptul că, la nivelul anului 2021, în zona municipiului, au fost înregistrate destul de multe depășiri în ceea ce privește indicatorul PM 10.  Concret, la stația de măsurare din Podul de Piatră au fost 42 de depăşiri ale valorilor limită zilnice (50 μg/m3), iar la stația de la Ungheni s-au înregistrat 80 de depășiri la PM 10, în condițiile în care numărul maxim de depăşiri admis este de 35 ori/an/staţie”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași. „Conform specialiștilor de la Agenția pentru Protecția Mediului, majoritatea depăşirilor la indicatorul PM 10 se înregistrează in perioada rece a anului, respectiv lunile ianuarie - aprilie şi octombrie – decembrie. În această perioada apar ca surse suplimentare de emisii (faţă de perioada caldă): arderea combustibilului pentru incalzirea rezidenţială (cărbune, gaz , lemn, deşeuri) şi traficul mai intens în timpul anului şcolar, corelate cu lipsa vegetaţiei şi fenomene meteo nefavorabile dispersiei, destul de frecvente (calm atmosferic, inversiune termică)”, spune prefectul Bogdan Cojocaru.

Sursele principale de emisie enumerate de APM sunt încălzirea rezidenţială (pe bază de combustibil fosil, lemn), traficul, starea drumurilor, şantierele, salubrizarea defectuoasă în anumite zone şi în anumite perioade, incendiile de vegetaţie şi arderea necontrolată a deşeurilor.

În 2022, Iașul nu a avut poluare cu praf

Menționăm că tot APM a evaluat în luna august 2022 nivelul poluării atmosferice în municipiul Iași, concluzia fiind că aceasta a scăzut în ultimii cinci ani.  Conform datelor furnizate de către Asociaţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, în trimestrul al doilea din anul 2022 nu a fost înregistrată nicio depășire a indicatorului PM10, de unde rezultă o îmbunătățire semnificativă a calității aerului din oraşul nostru. „Este pentru prima dată în ultimii cinci ani când am avut un trimestru fără nici o depășire a indicatorilor privind poluarea cu PM10. Deşi numărul autovehiculelor înmatriculate în municipiul nostru a crescut de la an, la an (acesta fiind principala cauză a creşterii indicatorului PM10), investiţiile efectuate de Primărie, programul de întreţinere, modernizare şi extindere a spaţiilor verzi, întocmirea şi implementarea planul integrat de calitate a aerului au început să dea rezultatele pe care le aşteptăm cu toţii”, spunea  primarul Mihai Chirica.

Zgomot în jumătate din oraș

În ceea ce privește zgomotul, aici concluzia este una singură: Iașul este un oraș poluat fonic. Sursa de zgomot care afectează cei mai mulţi locuitori din  municipiul Iași este traficului rutier, i ar în jur de 13.700 de locuitori sunt expuși la valori mai mari de 70 dB - limita admisă pe timp zi, respectiv 22.600 expuşi la valori mai mari de 60 dB limita pe timp de noapte. Ar fi vorba aici de 14 de străzi unde gălăgia este înfiorătoare, fapt care contribuie la alterarea stării de sănătate a cetățenilor. Este vorba de străzile Palat, Canta, Stihii, Sf. Lazăr, Șoeaua Bucium, Sărăriei, B-dul Tudor Vladimirescu, Cucu, Șoseaua Păcurari, Splai Bahlui, Șoseaua Nicolina, Vasile Lupu, Arcu și B-dul Socola, unde, din cauza traficului rutier, se înregistrează depășiri zilnice ale pragului maxim admis de 70 de decibeli.

Doar un ieșean din zece duce gunoiul unde trebuie

În ceea ce privește salubritatea, Iașul este un județ curat, însă un semnal mare de alarmă trebuie tras și în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor. Astfel, avem doar un procent de aproximativ 10% de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile din deşeuri menajere. „Problemele de mediu, fie ele de poluare atmosferică sau fonică, de colectare a deșeurilor trebuie să fie în mod constant în atenția autorităților, în paralel cu desfășurarea unor ample campanii de informare cu privire la măsurile care trebuie luate de fiecare dintre noi pentru protejarea mediului înconjurător”, a precizat prefectul Bogdan Cojocaru. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
„Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
10/01/2025 10:35

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

Primăria reintroduce o taxă specială
10/01/2025 10:34

* banii stranşi urmează a fi utilizaţi doar la refacerea adăposturilor de protecţie civilă * „În Iaşi sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcţionale, mai ales cele care aparţin do ...

Casele de amanet, luate cu asalt
10/01/2025 08:46

Perioada sărbătorilor de iarnă a trecut, iar foarte multe persoane constată acum că au cheltuit mai mult decat isi permiteau de Crăciun si de Revelion. Astfel, unii dintre locuitorii Iasului au inceput s ...

„Mulți dintre noi nu suntem conștienți de capacitatea de a depăși obstacole nici măcar la vârsta adultă”
10/01/2025 08:32

* sustine Georgiana Zaharia, coach si initiatorul unui program de dezvoltare personală dedicat adolescentilor Dezvoltarea personală in adolescentă joacă un rol esential in formarea identitătii si a carac ...

Infecțiile respiratorii colapsează spitalele
10/01/2025 07:48

Conform celui mai recent raport al Directiei de Sănătate Publică (DSP) Iasi, in săptămana 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 a fost inregistrată o reducere destul de modestă a numărului total de ...

O femeie din Iaşi s-a retras la mănăstire, după o 'iubire' ratată cu un soldat american, care era de fapt un marocan. I-a trimis bărbatului 7.000 de dolari
10/01/2025 00:03

O femeie din Iaşi s-a dus la mănăstire după ce a fost păcălită de un marocan din Italia să ii trimită bani ca să obţină aur in valoare de un milion de dolari. Pentru asta, moldoveanca a făcut impru ...

800 lei pentru o partidă de sex, într-un ungher de la autogară!
09/01/2025 23:59

 Ieşeanul Marian I. a avut parte de o partidă de sex mai costisitoare decat şi-a putut inchipui vreodată. În toamna anului trecut, in prima zi a lunii octombrie, mult după miezul nopţii, in jur ...

Evadatul de la Costuleni scapă de puşcărie
09/01/2025 23:59

Despre Ionuţ Ciprian Ionaşcu din Costuleni se poate spune, pe bună dreptate, că este hoţ de meserie. Am mai scris despre el in urmă cu trei ani, atunci cand fusese trimis in judecată pentru săvarşirea ...

Tâlharii s-au ascuns în tomberonul cu gunoi
09/01/2025 23:59

 Gigi P., Silviu P. şi Petronel G. sunt elevi in ani terminali, la licee industriale. Provin din familii modeste, unde mereu sunt probleme cu banii, aşa că şi modul lor de a se distra e pe măsură. Cu ...

Un păşcănean a folosit mătura veche şi a incendiat dormitorul nevestei
09/01/2025 23:59

 S.L. şi-a petrecut sărbătorile de iarnă in arestul preventiv, are dosar penal, fiind inculpat pentru săvarşirea infracţiunii de distrugere. De regulă, autorii unor asemenea fapte sunt judecaţi in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei