Icoana din Botoșani care a salvat o casă de la incendiu
Dimensiune font:
Un incendiu cumplit a avut loc sâmbătă în localitatea Coştiugeni din comuna Albeşti, Botoșani. Locuința în care locuia o bătrână a fost distrusă de flăcări, însă ceea ce i-a surprins pe toți vecinii a fost că o icoană a Sfintei Maria, care se afla în interior, a rămas intactă.
Din fericire, proprietara nu era acasă atunci când s-a declanșat incendiul. Nepotul femeii, care locuiește în aceeași gospodărie, a observat flăcările mistuitoare și a alertat autoritățile, apelând la 112.
Două echipaje de la Garda de Intervenție Truşeşti, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi Serviciul Vol
untar pentru Situaţii de Urgenţă Albeşti, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, au ajuns la fața locului.
Oficialii ISU au spus că atunci când pompierii au ajuns la fața locului exista pericolul de propagare a flăcărilor la alte două anexe din gospodărie. Spre surprinderea tuturor, icoana cu Sfânta Fecioara Maria și Pruncul Iisus a rămas.
Incendiul a fost provocat , cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, potrivit știribotoșani.ro. Mai mulți vecini și localnici au venit în curtea femeii să vadă cu ochii lor minunea.
”Mai ales acum, când se apropie sărbătoarea Sfintei Maria, să o privim ca un semn că toate problemele pot fi depășite și să sperăm că bunica Elena din satul Coștiugeni…cu ajutorul semenilor, va reuși să depășească acest moment dificil”, au transmis reprezentanții IJSU Botoșani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau