Ieșenii sunt invitați la „Noaptea cercetătorilor”
Dimensiune font:
Pe 24 septembrie ieșenii sunt așteptați la „Noaptea cercetătorilor”, unde îi așteaptă zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele - zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice și a curiozității. Programul este desfășurat de cercetători, inventatori și exploratori într-un mod interactiv, educativ și distractiv. Anul acesta activitățile de la Iași se desfășoară pe Esplanada Palas Mall, între orele 17:00-22:00. Participarea la toate activitățile este gratuită.
Programul de la Iași include activități uimitoare din domenii diferite ale științei dintre care menționăm: observații astronomice, curse cu obstacole pentru roboții, experimente cu fulgere, azot lichid, levitație, prisme, lasere, oglinda infinită, dar și alte fenomene spectaculoase, incursiuni interactive în meseria unui arheolog, a unui biolog, sau chiar a unui spion, activități educative despre cum este curățată apa care ajunge la robinetul nostru (descoperim și roboții care parcurg canalele din oraș), jocuri interactive cu roboți hidraulici, avioane sau catapulte, concursuri cu premii.
Evenimentul Noaptea Europeană a Cercetătorilor din 2021 își propune să celebreze știința, cea care a facilitat progresul și deschiderea lumii. Dacă anul 2020 poate fi definit prin cuvântul „Lockdown”, sperăm să definim anul 2021 prin conceptul „Opening Up”. Atribuim cercetării o contribuție semnificativă pentru întoarcerea la normalitate. Niciodată în istoria umanității impactul științei asupra vieții noastre nu a fost mai clar și mai rapid. Subliniem astfel rolul cheie pe care îl va juca cercetarea într-o recuperare sustenabilă post-Covid, un proces care va permite societăților să avanseze către un viitor mai curat, mai durabil, neutru din punct de vedere al „amprentei carbonului”.
Prin „Opening Up Science” înțelegem și ce înseamnă încrederea publicului în știință, o responsabilitate mai mare pentru cercetători de a comunica și de a se deschide publicului. Noaptea Cercetătorilor, cea mai mare manifestare de știință destinată publicului larg din România, este un exemplu de bune practici prin care evidențiem importanța angajamentului public și a educației științifice ca elemente vitale pentru a face știința mai atractivă și pentru a-i motiva pe tineri să își dorească o carieră în cercetare.
La nivel național cele 6 universități din Iași, Timișoara, Craiova, Constanța și Sibiu care fac parte din consorțiul „Opening Up Science” vor desfășura activități comune alături de mari instituții de cercetare din România, universități din București, Suceava, Galați sau Cluj, Federația Fundațiile Comunitare din România și Fundația Comunitară București, reunite în consorțiul ReCoN-nect – The Green Deal.
La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon 2020. Evenimentul #OpeningUpScience este finanțat prin H2020-MSCA-NIGHT-2020bis, contractul 101036006.
Evenimentul Noaptea cercetătorilor de la Iași este organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Apavital, Vitesco Technologies și Palas Iași. Partenerii naționali ai evenimentului sunt: British Council, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, EU Direct și Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă.
Evenimentele vor respecta toate normele impuse de către autorități în această perioadă: limitarea numărului de participanți, respectarea distanței fizice, dezinfectare și purtarea obligatorie a măștii de protecție.
Detalii suplimentare și programul complet pe acceseaza aici
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau