Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Intermedierea financiară - între realitate și potențial

Dimensiune font:

| 02-04-2025 13:08

Discurs rostit în cadrul conferinței cu tema „Ancore strategice pentru dezvoltarea sectorului bancar în noul context global" organizată de Banca Națională a României și Academia de Studii Economice din București

Nivelul problematic al intermedierii financiare în România este un subiect cunoscut, dezbătut pe larg, dar în continuare foarte relevant și care îmbracă multiple valențe.

Intermedierea financiară nu este doar o chestiune de raportări contabile sau de indicatori de sistem. Ea exprimă, în esență, încrederea care leagă economia reală de finanțare:

¨     încrederea populației și a antreprenorilor că regulile sunt aplicate corect și echitabil, în interesul general;

¨     încrederea băncilor că pot gestiona riscuri într-un cadru predictibil;

¨     și, nu în ultimul rând, încrederea decidenților că mecanismele de piață pot susține dezvoltarea și progresul, fără a pune în pericol echilibrele fundamentale.

Datele cele mai recente întăresc un diagnostic deja cunoscut: România se află la un nivel semnificativ inferior mediei europene în privința intermedierii financiare.

Totuși, sectorul bancar din țara noastră traversează o perioadă bună, având o serie de indicatori fundamentali în banda cu cel mai redus risc, conform încadrării Autorității Bancare Europene, menționând aici rata fondurilor proprii de nivel I, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate sau indicatorii de profitabilitate. Însă, în trimestrul al treilea din 2024, activele sectorului bancar erau de numai 49,8 la sută din PIB. Comparativ, în Bulgaria cifra era de 92,7 la sută, în Polonia 93 la sută, în Ungaria 106,3 la sută, în Cehia 130,81 la sută, în timp ce media Uniunii Europene se situează la 214 la sută).

Suntem, așadar, pe ultimul loc între economiile din Europa Centrală și de Est, la o distanță considerabilă față de restul regiunii — practic, la jumătate față de următorul stat clasat.

Este însă important să facem o distincție de natură analitică. Volumul creditelor este o variabilă de stoc, în timp ce produsul intern brut este o variabilă de flux. Această diferență de natură afectează sensibilitatea lor la șocuri economice: PIB-ul reacționează mai rapid și mai amplu la șocuri tranzitorii, în timp ce soldul creditului este influențat mai ales de factori structurali sau conjuncturali, cu efecte întârziate.

Pe termen mediu, în cazul României, ritmul de creștere economică ne-a plasat printre cele mai performante economii din regiune. Această evoluție a impulsionat dinamica PIB-ului și, implicit, a afectat gradul de intermediere printr-o modificare accelerată a numitorului. Chiar dacă, concomitent, s-au înregistrat creșteri substanțiale în volumul de credite noi acordate, acestea nu au fost suficiente pentru ca stocul total de credite - și, prin extensie, activele bancare - să țină pasul cu viteza de creștere a economiei.

 Intermedierea redusă nu este rezultatul unei singure disfuncționalități, ci exprimă un ansamblu de cauze structurale, comportamentale și instituționale, care trebuie înțelese în toată complexitatea lor.

Pentru a ilustra mai clar structura elaborată a acestor mecanisme, aș dori să mă opresc, într-o primă etapă, asupra segmentului creditului ipotecar. România se distinge, în acest domeniu, prin trei trăsături particulare în contextul Uniunii Europene:

[1] deține cea mai ridicată rată de proprietari de locuințe;

[2] înregistrează o pondere semnificativă a tranzacțiilor imobiliare efectuate cu bani lichizi, în afara creditului bancar;

[3]  și, deși poate părea surprinzător, țara noastră se află printre statele cu cele mai scăzute prețuri la proprietățile rezidențiale.

Cred că trebuie spus clar: aceste trăsături nu reprezintă vulnerabilități în sine. Ele pot fi interpretate ca expresii ale unei bunăstări relative — un rezultat al unor politici de locuire, al structurii sociale și al unui comportament prudent al populației.

Totuși, în mod paradoxal, ele limitează volumul creditului ipotecar. În același timp însă, contribuie la o formă de echilibru economic și social.

În mod similar, și în cazul companiilor, au fost identificate câteva trăsături structurale care influențează în mod semnificativ nivelul de intermediere bancară în România:

[1] De exemplu, prevalența creditului comercial între firme amplifică riscul de contagiune în fața unor șocuri adverse, mai ales în condițiile în care furnizorii de astfel de credite nu dispun, de regulă, de capacitatea de absorbție a riscurilor pe care o au instituțiile de credit.

Reamintesc faptul că România este țara cu cea mai mare utilizare a creditului comercial la nivelul UE, reprezentând circa 20 la sută din pasivul bilanțier agregat. În 2023, datoriile comerciale la nivelul companiilor nefinanciare au înregistrat o creștere de 7 la sută față de anul precedent, la 421 miliarde lei - de peste două ori mai mult decât creditarea bancară. Acestea au o rată de neperformanță, calculată ca pondere a restanțelor față de furnizori în total datorii comerciale, de 11 la sută, semnificativ mai mare față de rata de neperformanță aferentă creditelor bancare.

[2] Totodată, un segment consistent de companii mari preferă creditarea externă în valută, ceea ce face ca îndatorarea privată externă să crească, contribuind la presiuni suplimentare asupra echilibrelor macroeconomice, situație nejustificată în contextul în care resursele interne de finanțare sunt consistente, iar raportul credite/depozite se menține sub 70 la sută.

Rezultă de aici cel puțin o oportunitate nevalorificată: aceea de a transforma mai eficient economisirea internă în creditare productivă.

Atât timp cât sistemul bancar dispune de lichiditate adecvată și stabilă, preferința unor companii pentru finanțare externă semnalează, mai degrabă, provocări de competitivitate ale ofertei interne de creditare, decât constrângeri reale de resurse.

[3] De asemenea, având acces limitat la finanțarea bancară, un număr mare de companii cu capitaluri proprii negative consumă resurse — capital și forță de muncă — care ar putea fi direcționate spre entități mai productive. Ele perpetuează o alocare ineficientă a factorilor de producție, limitează potențialul de creștere economică, întrețin fragilitatea și volatilitatea ofertei și pieței muncii pe timp de criză.

Numărul companiilor subcapitalizate a fost in 2023 de 260 mii companii, o creștere cu 9 la sută față de anul anterior, acestea ajungând să reprezinte 31 la sută din totalul firmelor din economie.

Chiar și în acest context, orice planuri care vizează o creștere a intermedierii financiare trebuie construite cu grijă - având permanent în vedere nevoia de sustenabilitate, reziliență și robustețe a sistemului financiar. Pentru că nu orice creștere este benefică — ci doar aceea care are la bază fundamente solide, este diferențiată, adaptată și însoțită de mecanisme robuste de evaluare a riscurilor.

Există argumente solide care arată că sistemul bancar românesc are capacitatea să susțină o transformare calitativă a economiei, în linie cu cerințele actuale la nivel european.

Premisele pentru o evoluție pozitivă sunt deja vizibile, iar printr-un efort convergent, ghidat de profesionalism, prudență și viziune pe termen lung, creșterea intermedierii financiare poate deveni un pilon esențial al transformării economice durabile a României.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Anunțul așteptat de toți pensionarii din România: Când intră pensiile în aprilie. Tot atunci intră și bonusul de la Guvern
07/04/2025 19:55

În luna aprilie 2025, pensionarii din Romania vor beneficia de o modificare semnificativă in privinta plătii pensiilor, care vine chiar inainte de Paste. Casa Natională de Pensii Publice (CNPP) a anunt ...

Decizii de ultimă oră luate de Banca Națională a României. Ce se întâmplă cu ratele cetățenilor
07/04/2025 18:42

 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Romaniei, intrunit in sedinta de astăzi, 7 aprilie 2025, a hotărat următoarele: mentinerea ratei dobanzii de politică monetară la nive ...

Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite eliminarea tarifelor vamale pentru bunurile industriale
07/04/2025 18:14

Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite eliminarea tarifelor vamale pentru bunurile industriale, de ambele părti, o practică pe care blocul comunitar o aplică deja in relatiile cu ...

România introduce o nouă taxă care afectează fermierii!
07/04/2025 13:16

Începand cu anul 2025, Romania va introduce o taxă pe constructiile speciale, cunoscută sub denumirea de „taxa pe stalp”. Aceasta se aplică in mod special pentru depozitele si silozurile fo ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” ABART DESIGN SRL,
07/04/2025 09:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” ABART DESIGN SRL

LOTO Numere extrase duminică, 6 aprilie 2025
06/04/2025 22:09

  Numere extrase duminică, 6 aprilie 2025 Loto 6/49: 1, 32, 19, 40, 41, 2 Loto 5/40: 21, 31, 2, 13, 22, 39 Joker: 13, 43, 35, 21, 33,  +17 Noroc: 2, 0, 4, 4, 5, 0, 2 Noroc Plus: 8, 5, 4, 5 ...

Casa Albă a schimbat regulile comerțului mondial
06/04/2025 15:43

Politica protecţionistă a administratiei americane, replică a măsurilor luate in urmă cu 100 de ani, care au condus apoi la marea criză, poate afecta economia mondială, inclusiv pe cea americană. Prese ...

Criză pe piața chiriilor: Prețurile s-au dublat în Spania și cresc alarmant în România
06/04/2025 14:40

În ultimul deceniu, piata inchirierilor imobiliare a suferit schimbări semnificative in multe tări europene, inclusiv in Spania si Romania. Locuitul in chirie a devenit o alegere preferată pentru milio ...

Pensie s-au dublat în 5 ani. Cu cât s-a scumpit mâncarea, factura la energie și medicamentele?
05/04/2025 20:02

 Punctul de pensie a cunoscut o crestere foarte bună. Problema este că punctul de pensie a crescut de la o valoare mică.   Punctul de pensie era in 2020 doar 1.261 de lei. În 2021, a urcat ...

Paște 2025: Cât va costa carnea de miel pentru masa de Sărbători?
04/04/2025 15:43

În preajma Sărbătorilor Pascale din 2025, intrebarea „cat va costa carnea de miel?” revine in atentia romanilor, in special in contextul noilor provocări din sectorul agricol. Aparitia pest ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei