Ieşeanca Iulia Scântei, judecător la Curtea Constituțională
Dimensiune font:
* Iulia Scântei este senator PNL din 2016, iar înainte de a intra în Parlament a mai ocupat funcţii guvernamentale, inclusiv cea de secretar general în cadrul Ministerului Justiţiei * Scântei a primit 76 de voturi pentru și 34 contra, pentru un mandat de nouă ani * locul acesteia în Senat ar putea fi luat de istoricul Liviu Brătescu
Cele două Camere ale Parlamentului au validat ieri doi noi judecători ai Curţii Constituţionale. Este vorba despre procurorul Bogdan Licu şi senatorul de Iași Laura Iulia Scântei. Cei doi își vor prelua mandatele de judecător după data de 10 iunie. „Vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi. Prin încrederea dumnevoastră și cu sprijinul Partidului Național Liberal care m-a propus pentru această onorantă funcție de judecător constituțional. Îmi voi folosi și exercita atribuțiile de judecător pentru a merge mai departe în ceea ce privește consolidarea democrației din România”, a declarat Laura Iulia Scântei, parlamentar de Iaşi.
Conducerea PNL Iaşi susţine că locul Iuliei Scântei în Senatul României va fi luat de Liviu Brătescu. În 2020, acesta a pierdut la mustaţă mandatul de parlamentar în favoarea Dianei Şoşoacă (AUR), aleasă senator la redistribuirea voturilor. Numit anul trecut în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii, Brătescu a demisionat dina cest post în luna februarie.
Bogdan Licu, sprijinit de PSD
Procurorul Bogdan Licu este propunerea PSD pentru această funcţie.
„Sunt pregătit să preiau mandatul al Curtea Constituțională. Este o mare onoare și mare responsabilitate și vă spun că, în eventualitatea în care voi ajunge judecător la Curtea Constituțională, voi face ceea ce am făcut și ca magistrat: voi apăra ordinea de drept, voi apăra drepturile și libertățile cetățenilor, voi apăra Constituția, valorile naționale ale României, dar și valorile europene”, a declarat procurorul Bogdan Licu.
Filip Hăvârneanu spune că Licu l-a plagiat pe Dănileţ
USR l-a propus pentru funcția de judecator la Curtea Constituțională pe fostul judecător Cristian Dănileț. Membrii partidului spun că nu sunt mulțumiți de rezultatele alegerilor și că vor contesta numirea lui Bogdan Licu. „Ce termen de comparație să existe într-un judecător integru care face educație juridică tuturor copiilor în școli și un candidat PSD care are tupeul să se agațe de această funcție, după ce i-a plagiat lucrările lui Cristi Danileț? Sau care minte că are un merit în dosare unde munca nu-i aparține. Aveau de ales între un judecător cu studii solide și experiență și un plagiator mincinos. Au ales plagiatorul. USR va contesta numirea lui Bogdan Licu în funcția de judecător al CCR”, a declarat Filip Hăvârneanu, deputat USR.
Potrivit Legii, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.
Curtea Constituţională este compusă din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, 3 sunt numiţi de Camera Deputaţilor, 3 de Senat şi 3 de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret pentru o perioadă de 3 ani, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau